În ţară se desfăşoară Campionatul Mondial la powerlifting. Cea mai tânără sportivă este din Moldova
La Campionatul Mondial la powerlifting, care se desfăşoară în premieră în ţara noastră, participă peste 200 de sportivi din 14 ţări.
Cea mai tânără sportivă este din Moldova. Valentina are doar 14 ani, iar sala de sport este pentru ea a doua casă. Aceasta a început să practice powerlifting-ul după ce a avut o experienţă neplăcută la şcoală.
"Un băiat de la mine din clasă mă numea cu vorbe urâte. Când am început să mă ocup cu powerliftingul, el a aflat, şi nu mai vorbeşte cu mine", a spus Valentina.
Turneul a reunit sportivi de diferite vârste, iar unii dintre ei au meserii care par a fi incompatibile cu sportul pe care-l practică. Ricardo Brancato este un elveţian de origine italiană care face bani din confecţionarea bijuteriilor.
"Acest sport este o pasiune pentru mine. Toată viaţa mea am practicat powerlifting-ul şi voi înceta să fac acest lucru doar atunci când sănătatea nu îmi va permite să trag de fiare", a declarat Ricardo Brancato.
Lupta pentru tiltul mondial este acerbă, iar unii sportivi au fost aproape de accidentări grave în goana pentru medalii.
Campionatul Mondial de powerlifting are loc pe scena teatrului Ginta Latină din Chişinău şi se va încheia duminică, atunci când vor avea loc finalele.