O structură spaţială nemaivăzută a fost descoperită în spaţiu (FOTO)
Într-un sistem solar binar (cu două stele), astronomii au descoperit o structură nemaivăzută. Potrivit cercetătorilor, sistemul are nu un disc protoplanetar, aşa cum au multe dintre sistemele solare cunoscute, ci două discuri de materie din care se formează planete, iar între cele două există un flux continuu de materie.
În sistemul solar binar GG Tau-A, aflat la 460 de ani-lumină de Pământ, în constelaţia Taurul, există, în jurul stelelor, două discuri concentrice de materie din care se formează planetele, iar din discul exterior se transferă continuu materie în cel interior, care, fără acest aport permanent, şi-ar fi epuizat de multă vreme resursele, scrie descopera.ro.
Simulările computerizate preziseseră existenţa acestui transfer de materie prin golul dintre cele două discuri protoplanetare concentrice, dar acum au fost observate, pentru prima oară, în acest gol, mase de gaz în care confirmă faptul că discul interior supravieţuieşte pe seama celui exterior.
Descoperirea poate avea implicaţii majore pentru formarea planetelor, spun cercetătorii. Planetele se formează din resturile de material rămase după naşterea stelelor, resturi care alcătuiesc, în jurul stelei, un nor de materie numit disc protoplanetar ; e un proces foarte lent şi necesită existenţa unui disc protoplanetar durabil în timp, pentru a-l susţine.
Dacă şi în alte sisteme cu mai multe stele au loc fenomene de "realimentare" similare celui observat în sistemul GG Tau-A, acest lucru ar putea explica frecvenţa mare cu care sunt descoperite planete în sistemele binare.
În prima fază, căutarea exoplanetelor s-a concentrat asupra sistemelor cu o singură stea, cum este şi sistemul nostru solar, dar ulterior s-a constatat că o mare parte dintre exoplanetele gigantice se găsesc în sisteme binare, orbitând în jurul unei perechi de stele.
Acum, cercetătorii au început să investigheze posibilitatea ca lucrurile să fie şi mai complicate - ca unele planete să orbiteze în jurul unor stele individuale din sistemele solare multiple. În aceste sisteme, jocul de influenţe gravitaţionale dintre diferitele obiecte spaţiale este mai complex şi face dificilă explicarea modului în care iau naştere planetele din ele, dar noua descoperire arată că ar putea exista mecanisme specifice, încă puţin cunoscute, prin care să se poată forma planete şi în asemenea sisteme, în ciuda dinamicii lor complicate.
Descoperirea a fost făcută cu ajutorul telescopului ALMA.