Rafael Nadal a fost externat, după ce a suferit o operaţie la apendicită
Rafael Nadal a fost externat din spital după ce a suferit o operaţie la apendicită. În urma acestei intervenţii chirurgicale, tenismanul iberic va rata Turneul Campionilor, care va începe la sfârşitul acestei săptămâni la Londra.
Rafael Nadal, care este numărul trei în clasamentul ATP, vrea să se recupereze cât mai rapid după operaţie la apendicită suferită la un spital din Barcelona. A doua parte a anului 2014 a fost una complicată pentru Nadal, care a evoluat mai mult accidentat şi nu a reuşit să se impună la vreo competiţie de anvergură. Obiectivul principal al spaniolului este să revină pe cort la începutul lunii ianuarie, înainte de Mastersul de la Doha, competiţie pe care a câştigat-o de două ori în cariera sa.
Nadal a ratat Masters-ul de la Paris, care a avut loc săptămâna trecută, şi va absenta şi de la Turneul Campionilor, de la Londra. Spaniolul, în vârstă de 28 de ani, nu a câştigat niciodată această competiţie prestigioasă. În 2014, Nadal a câştigat turneul de Mare Şlem de la Roland Garros şi a mai jucat finala la Australian Open.