Vlad Plahotniuc, aşa cum nu l-ai mai văzut! Prim-vicepreşedintele PDM a fost surprins alături de adevăraţii păpuşari (FOTO)
Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, a apărut într-o ipostază inedită în revista VIP Magazin. Democratul şi iniţiatorul proiectului "Renaşte Moldova" a vizitat Teatrul "Licurici" din capitală, unde s-a întâlnit cu păpuşarii care le aduc zâmbete copiilor.
"Am vrut să le arăt respect adevăraților păpușari pentru meseria pe care o fac și pentru talentul lor, să le ofer un fel de reparație morală pentru faptul că unii încearcă să dea o conotație negativă unei meserii atât de onorabile. Și chiar mai mult, vă anunț în premieră că am stabilit să încheiem un contrat de parteneriat între „Teatrul Licurici” și „Edelweiss”, prin care, după alegeri, vom susține realizarea câtorva spectacole deosebite și am discutat chiar despre necesitățile pe care le are acest teatru, așa încât să extindem proiectul „Renaște Moldova” și asupra acestei instituții, să vedem cum putem moderniza acest teatru de păpuși.
Totodată, Vlad Plahotniuc nu s-a arătat deranjat de faptul că unii politicieni l-au numit păpuşar şi crede că acei care dau astfel de porecle sunt oameni care fie și-au epuizat argumentele critice la adresa unui oponent politic, fie acesta e nivelul maxim de polemică pe care îl pot susține.
"Majoritatea politicienilor, mai ales acei cu notorietate mare, au primit diferite porecle de-a lungul timpului, și asta nu doar în Moldova. Până și președinții americani aveau porecle, de exemplu Theodore Roosevelt era poreclit „spărgătorul”, lui Bill Clinton i se spunea „The Big Dog”, mai aproape de noi, președintele României, Traian Băsescu, e campion, a primit o grămadă de porecle: „Zeus", „Matrozul" sau „Marinarul", pe fostul președinte al României, Ion Iliescu, l-au poreclit „Bunicuța”, iar exemple sunt o mulțime, inclusiv în politica de la noi. Dincolo de motivații de acest gen, eu am privit întotdeauna poreclele ca pe ceva mai degrabă hazliu", a subliniat prim-vicepreşedintele PDM.
Mai mult, Vlad Plahotniuc a încercat rolul de păpuşar la teatru.
"Munca unui păpușar este incomparabil mai grea decât cea a unui politician, dar cu siguranță și mai prost plătită. Am încercat, cu ajutorul maestrei Diana Nimijan, să mânuiesc de-adevăratelea niște păpuși, dar fără prea mult succes deocamdată, e mult mai greu decât mi-am imaginat. E nevoie de o sincronizare foarte bună a mișcărilor, de o analiză amănunțită a personajului pe care îl interpretezi, de găsirea intonației, vocii potrivite, nu e deloc simplu. Cine știe, poate când mă voi retrage din activitatea politică, mă voi face păpușar adevărat. Glumesc, desigur", a declarat prim-vicepreşedintele democraţilor.
În cadrul aceluiaşi interviu, preşedintele fundaţiei "Edelweiss", Vlad Plahotniuc, care este și inițiatorul campaniei, a declarat că a rămas surprins de solidaritatea de care oamenii au dat dovadă în cadrul campaniei "Renaște Moldova".
"Noi am gândit acest proiect pe un an de zile și iată că, în doar șase luni, am reușit să colectăm un milion de euro, suma necesară pentru refacerea integrală a acestei maternități. Este proiectul meu de suflet, de această maternitate sunt legat sentimental pe viață, acolo s-au născut băieții mei, acolo am trăit cele mai mari bucurii din viață și, dincolo de responsabilitatea socială pe care o am ca politician, e datoria mea de om care are posibilitatea să ajute, să facă din această maternitate un loc unde venirea copiilor noștri pe lume să fie întru totul o sărbătoare", a conchis democratul.
- Vlad Plahotniuc a acceptat provocarea Fruit Challenge. Câteva loturi cu produse au fost deja trimise la unele centre sociale
- Vizită surpriză la antrenamentele lui Constantin Ţuţu. Sportivul a primit o promisiune din partea lui Vlad Plahotniuc
- Campionul Constantin Ţuţu a dedicat victoria de vineri Partidului Democrat (FOTO)