Muruianu, Tănase, Roibu și Zubco și-au depus declarațiile de avere
Peste un milion de lei. Este venitul de anul trecut al familiei preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, indicat în declaraţia de avere. Familia Ministrului Justiţiei a obţinut, în 2010, din salariu şi alte surse legale, aproape 176 de mii de lei. Procurorul general a inclus în declaraţia de avere aproape 800 de mii de lei, iar ministrul de Interne - peste 200 de mii de lei.
Familia lui Alexandru Tănase a obţinut, anul trecut, un venit de aproape 119 mii de lei. Din alte surse legale, Tănase a acumulat peste 57 de mii de lei.
Potrivit declaraţiei de avere, ministrul de Interne, Alexei Roibu, a primit, în 2010, de la locul de muncă, peste 144 de mii de lei şi aproape 100 de mii de lei din alte surse legale.
Familia Procurorului general, Valeriu Zubco, a obţinut, din salariu, un venit de aproape 299 de mii de lei. Încă 47 de mii de lei a acumulat din activitatea pedagogică, puţin peste o mie de lei din cea ştiinţifică şi aproape 350 de mii de lei din valori imobiliare.
Familia Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, Ion Muruianu, a obţinut, anul trecut, din salariu, mai bine de un milion de lei. Din activitatea pedagogică a acumulat puţin peste 2.600 de lei. Din alte surse legale, familia lui Muruianu a câştigat un venit de peste 89 de mii de lei.