Vladimir Voronin a îndemnat electoratul să-l sancţioneze pe "trădătorul" Igor Dodon
Conducătorul PCRM, Vladimir Voronin, a îndemnat votanţii să nu uite şi să penalizeze politicienii care au părăsit fracţiunea comuniştilor în perioada când aceştia se aflau în opoziţie.
"Aveam un angajament politic scris privind îndeplinirea deciziilor partidului şi legilor Moldovei. Toţi candidaţii din legislatura precedentă l-au semnat, inclusiv oameni ca Vadim Mişin şi Igor Dodon. Acest angajament nu are bază juridică. Mai degrabă are caracter moral. Trădarea rămâne pe conştiinţa lor", a afirmat Voronin într-un interviu pentru agenţia Infotag.
"Am condamnat faptele lor, dar cuvântul final îl va spune societatea pe 30 noiembrie", a declarat politicianul comunist.
Acesta a făcut declaraţiile respective, fiind întrebat de ce fracţiunea PCRM a votat împotriva ridicării imunităţii parlamentarilor. Voronin pledează pentru modificarea legislaţiei în aşa fel încât deputaţii şi consilierii locali să fie nevoiţi să părăsească forurile legislative în caz că pleacă din fracţiunile cu care au ajuns în Parlament sau consiliu.
- AVERTISMENTUL lui Voronin! Ce va păţi presa din Moldova dacă PCRM revine la guvernare (VIDEO)
- Dezvăluire BOMBĂ de la Voronin: Afaceristul Veaceslav Platon a fost propus de Mark Tkaciuk să fie inclus în lista electorală PCRM
- Voronin, la raport. Liderul PCRM a chemat jurnaliştii să le spună ce face în campania electorală (VIDEO)