Sportivii din Kenya nu au avut rivali la Maratonul de la Atena. Bărbaţii au ocupat tot podiumul, iar femeile - primele două locuri
Maratonul de la Atena, care a ajuns la ediţia cu numărul 32, a avut o tematică specială în acest an. Cursa a început cu muzica de fundal din filmul "Misiune Imposibilă".
La masculin sportivii din Kenya au dominat integral cursa, iar Felix Kipchirchir Kandie a ajuns primul la finiş, reuşind să doboare un record vechi de zece ani. Africanul a parcurs cei 42 de km în două ore, zece minute şi 36 de secunde, un timp mai bun cu 19 secunde decât recordul stabilit la Jocurile Olimpice din 2004.
Podiumul a fost completat de compatrioţii săi, Kimutai Bett şi Josphat Kiptanui Chobei. "Mă simt excelent acum, dar am fost surprins în timpul cursei. Mi-a plăcut maratonul. Vreau să menţionez atletul din Nepal, care mi-a dat mari bătăi de cap pe toată durata cursei", a spus Felix Kipchirchir.
Şi la proba feminină sportivele din Kenya au făcut legea. Naomi Jepkogei Maiyo a câştigat aurul, ajungând la finiş în două ore, 41 de minute şi cinci secunde: "A fost bine şi chiar mi-a plăcut. Particip pentru prima dată la acest maraton şi sper că data viitoare voi obţine un timp mai bun.
Compatrioata sa, Nancy Joan Rotich, a cucerit argintul, fiind mai lentă cu 23 de secunde decât prima clasată, iar bronzul a fost câştigat de Kidist Fiseha Tedla, din Etiopia.