Cetăţean român, reţinut pentru 72 de ore la Făleşti. Unde pleca şi ce dorea să facă cu trei moldovence (VIDEO)
Un cetăţean român a fost reţinut pentru 72 de ore de oamenii legii. Acesta, împreună cu un moldovean, făceau parte dintr-o grupare specializată în trafic de persoane.
Potrivit informaţiilor, bărbaţii cu vârstele cuprinse între 30 și 35 de ani, racolau și transportau tinere în Grecia, unde le promiteau servicii bine plătite.
Recent, la ieşirea din satul Răuțel, raionul Fălești, oamenii legii au oprit un autobuz de pe ruta internațională Bălți-Iași. Aici, polițiștii l-au reținut pe cetăţeanul României, care urma să ducă trei fete peste hotare.
Tinerele au vârstele cuprinse între 18 și 19 ani şi provin din familii social-vulnerabile. Ele urmau să presteze servicii sexuale contra plată.
În prezent bărbatul este cercetat penal. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă de la 10 la 20 de ani de închisoare.
Oamenii legii cercetează cazul pentru identificarea şi celui de al doilea suspect.
- Şase moldovence, recrutate şi impuse să se prostitueze la Moscova. Cum au fost pedepsiţi proxeneţii
- Moldovence din nordul ţării, exploatate sexual în Emiratele Arabe Unite. Căpetenia unei grupări criminale a fost reţinută
- Patru moldovence vor fi judecate pentru că au racolat fete şi le-au obligat să se prostitueze