Raport îmbucurător: Scade numărul oficial al șomerilor din Moldova
Numărul oficial al șomerilor din Moldova scade. În zece luni ale acestui an au fost înregistrați cu 7,2 la sută mai puțini solicitanţi de locuri de muncă, față de aceeași perioadă a anului trecut. Sunt datele unui raport al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Potrivit raportului, în ianuarie-octombrie, la oficiile agenţiei de ocupare a forţei de muncă au fost luaţi la evidenţă puţin peste 32.000 de şomeri, dintre care în jur de 13.500 şi-au găsit de lucru. În aceeaşi perioadă, erau vacante aproape 36.000 de locuri de muncă.
Studiul mai arată că din numărul total de șomeri înregistrați oficial, aproximativ 2500 au urmat cursuri de formare profesională, cu 22 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă din anul trecut.
Statisticile agenţiei mai arată că odată cu descreșterea numărului de șomeri, a scăzut și numărul celor care au avut nevoie de ajutor de șomaj.
În acest an, numărul lor a fost de aproximativ 4600 de oameni, iar mărimea medie a alocaţiei este de 1057 de lei. La data de 1 noiembrie, erau 9.000 de posturi vacante.
- Veste BUNĂ! Tot mai mulţi moldoveni îşi găsesc de lucru în ţară
- Care specialişti au cele mai mari şanse de angajare la muncă în 2015
- Care sunt cele mai solicitate locuri de muncă în Moldova la început de 2015
- STATISTICĂ: Numărul șomerilor în țara noastră, în SCĂDERE
- PROGNOZE SUMBRE pentru Moldova. Ce se va întâmpla în ţara noastră până în anul 2100