Percheziţii la o firmă privată din Capitală. Un agent economic riscă până la şase ani de puşcărie (VIDEO)
Descinderi la o firmă privată din Capitală. Un agent economic riscă să fie cercetat penal pentru evaziune fiscală.
Potrivit oamenilor legii, în activitatea firmei, specializată în prelucrarea pietrei exotice şi producerea materialelor de finisaj, au fost depistate încălcări grave.
Directorul firmei, în vârstă de 39 ani, n-a putut demonstra poliţiştilor actele necesare de desfăşurare a genului dat de activitate. Astfel, în cadrul firmei erau angajate persoane fără acte perfectate. Totodată, activitatea avea loc în lipsa autorizaţiei de funcţionare a aparatului de casă şi control, respectiv mijloacele financiare obţinute nu erau înregistrate corespunzător.
Mai mult, materia primă din care se confecţiona "piatră exotică", era importată din Bulgaria, Grecia şi India, şi se vindea fără evidenţă contabilă, astfel fiind prejudiciat bugetul statului.
În urma verificărilor, la faţa locului poliţia a depistat aproximativ 50 tone de materie primă fără acte care ar demonstra provenienţa legală.
Dacă va fi găsit vinovat, agentul economic riscă până la şase ani de puşcărie sau o amendă de până la 100 000 de lei.
- Furau cazane de la blocurile locative aflate în construcţie. Trei tineri şi-au recunoscut vina (VIDEO)
- Un inspector fiscal, reţinut în flagrant de ofiţerii CNA. Funcţionarul riscă până la 10 ani de puşcărie
- Percheziţii într-un garaj. Ce au găsit oamenii legii şi de ce este suspectat un bărbat (VIDEO)