Cine sunt hocheiştii care au fost incluşi în acest an în lista Hall of Fame
Conducerea NHL a anunţat doi hocheişti care au fost incluşi în acest an, în lista Hall of Fame - principalul gest de recunoaştere pentru jucătorii care au evoluat în liga nord-americană. Cei care s-au ales cu câte un loc în renumita sală sunt Peter Forsberg şi Dominik Hasek.
Fostul hocheist din Suedia, Peter Forsberg, considerat unul dintre cei mai buni jucători din generaţia sa, a fost inclus în Hall of Fame-ul Ligii nord-americane de hochei.
Acesta a jucat la echipele Quebec Nordiques, Colorado Avalanche, Philadelphia Flyers şi Nashville Predators. Cu formaţia din Colorado a câştigat de două ori Cupa Stanley, iar în 2003 a fost desemnat cel mai bun jucător din NHL.
Cu naţionala Suediei, Peter Forsberg a câştigat de două ori medaliile de aur la Olimpiada din 1994 și 2006. El a mai cucerit titlul mondial cu selecţionata nordică în 1992 și 1998.
"Am o deosebită plăcere să spun că sunt foarte mândru de a fi al treilea suedez care a fost inclus în Hall of Fame, după Mats Sundin și Borje Salming. Au fost idolii mei, iar acum când am crescut, sunt fericit că fac parte din același grup cu ei", a zis Peter Forsberg.
În afară de Forsberg, în lista Hall of Fame NHL 2014 a mai fost inclus cehul Dominik Hasek, dublul câştigător al Cupei Stanley cu Detroit Red Wings. Sala Hall of Fame-ului din hochei se află în oraşul canadian Toronto şi include peste 250 de jucători emblematici.