24 de ore pentru a reuși cu Sun Communications
24 de ore — e mult sau puțin? Timp de câteva săptămâni, în cadrul proiectului ”24 de ore pentru a reuși” lansat de către Sun Communications, câțiva dintre eroii timpului nostru au pus la încercare ce poate fi realizat timp de o zi. Diferiți ca personalități, fiecare se dedică în propriul mod lucrului pe care-l face cu pasiune și ardență.
Perseverenta Ina Meriacre și responsabilul Igor Hâncu, au fost printre cei care au acceptat provocarea Sun Communications de a participa în proiectul lansat în cadrul campaniei ”Conectăm a 2-a zi”.Campania vine să accentueze faptul că internetul, televiziunea și telefonia sunt create pentru a facilita activitățile cotidiene, iar Sun Communications ține să fie alături de cei care savurează viața din plin.
Atât Ina, cât și Igor, sunt persoane proactive, dinamice și creative, cunosc cu desăvârșire ce înseamnă a munci din plin, a savura viața din plin, dar și a aprecia cu sinceritate partenerii care îi înțeleg și care le sunt alături.
Răbdătoare, pozitivă și perseverentă, Ina Meriacre, autoarea proiectului MyPhotoBook, reușește să fie atât o afaceristă desăvârșită, cât și o mamă iubitoare și afectuoasă.
Chiar și atunci când petrece timpul cu familia sa dragă, rămâne fidelă clienților săi, oferindu-le diverse soluții în funcție de preferințele fiecăruia în parte: „Evenimentele solemne, precum nunți, nașterea unui bebe sau aniversări sunt adesea cele mai frecvente motive de a comanda photobook-uri. Îmi place să văd reacția clienților mei atunci când primesc photobook-ul pregătit pentru ei – un amalgam de emoții pozitive!”
”Serile mereu le petrec în sânul familiei: luăm cina în oraș sau pregătim ceva acasă. Se întâmplă, însă, de multe ori că ziua mea de lucru nu se termină la ora 17:00, și la e-mail-urile și apelurile telefonice ale clienților trebuie să răspund și la orele 21:00-22:00” , ne spune Ina în interviul integral.
Serios, extrem de dedicat și responsabil, Igor Hîncu, directorul companiei Edujoc, te cucerește imediat prin pozitivismul și pasiunea cu care vorbește despre rutina sa zilnică, arhiplină de evenimente. Cu toate că are puține clipe când poate lua o pauză în agenda sa, el nu scapă nici o ocazie de a fi alături de familie, nepoți și iubita sa.
Fiind creator de jucări educative, Igor recunoaște că o mare parte din lucru o face online, pentru că acolo primește majoritatea comenzilor. Cu toate acestea, cel mai important aspect al muncii sale, este timpul petrecut în compania copiilor: “Dacă am șansa, mă strădui să comunic cu micii cumpărători. În primul rând, astfel voi putea mai ușor să găsesc un joc potrivit pentru un anumit copil. În al 2-lea rând - părerea copiilor e cel mai bun feedback. Ca să fiu sincer, mă consider un copil. Nu infantil, ci unul care crede în minuni”, ne mărturisește Igor în interviul integral.
Cu toate că modurile lor de viață sunt atât de diferite, iar lucrurile și persoanele importante sunt diverse pentru fiecare în parte, toți au ceva în comun - faptul că doresc să simtă la maxim fiecare zi trăită. Serviciile de telecomunicații le facilitează comunicarea atât în viața în online, cât și cea reală, fiind unelte cu care planificarea zilei devine mult mai ușoară.
În urma provocărilor, Sun Communications a dat dovadă că este alături de partenerii săi și garantează conectarea la internet, televiziune digitală și telefonie fixă chiar a 2-a zi, din momentul în care cererea a fost depusă. Provoacă și tu compania care îți simte ritmul sau dacă conectarea durează mai mult decât a fost promis, primește prima lună de abonament gratuit.
P.