(LIVE)Parlamentul se întruneşte în prima şedinţă plenară din sesiunea de primăvară-vară
Urmăriţi şedinţa în direct...
(UPDATE 11.39) "PCRM nu are şi nici nu pregăteşte o candidatură pentru funcţia de şef al statului, dar rămânem pe aceeaşi poziţie, candidatura trebuie să fie din societate", susţine liderul PCRM, Vladimir Voronin. Totodată, Voronin afirmă că nu şi-a dat demisia, pur şi simplu, a fost o hotărâre a CC.
(UPDATE 10.42) Deputatul PL, Ion Hadârcă, e de părere că prioritatea sesiunii este alegerea preşedintelui, dar şi adoptarea bugetului.
(UPDATE 10.32) Deputatul PD, Dumitru Diacov, afirmă că "Trăim într-o ţară săracă şi divizată, iar lupta politică devine tot mai înverşunată. În realitate noi nu facem nimic pentru a rezolva problemele ţării. Sesiunea actuală este importantă
pentru soarta ţării, nu pentru deputaţi, chiar dacă comunismul s-a transformat
într-o afacere profitabilă", mai menţionează acesta.
(UPDATE 10.29) "Este nevoie de promovarea unui dialog eficient între guvernare şi opoziţie", a declarat deputatul PLDM, Mihai Godea.
(UPDATE 10.20) Liderul PCRM, Vladimir Voronin, afirmă că nu a văzut niciun plan naţional de acţiuni propus de guvernare. "Aţi furat de la popor alegerile democratice", a ţinut să mai precizeze acesta. Vladimir Voronin consideră că guvernarea şi Curtea Constituţională au legalizat criza politică.
(UPDATE 10.05) Deputatul PCRM, Artur Reşetnicov solicită ca orice proiect sau lege să fie plasat pe site-ul Parlamentului. Igor Dodon afirmă că PCRM cere şi insistă ca Guvernul să vină cu un raport despre situaţia socială.
Astăzi începe sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului. Agenda primei şedinţe plenare include opt chestiuni. Printre acestea se numără şi proiectul de hotărâre privind numirea noii componenţe a Comisiei Electorale Centrale.
Opoziţia va înainta candidaturile a trei din cei nouă membri ai noului CEC, iar partidele din coaliţia de guvernământ - cinci. Încă un membru al Comisiei Electorale Centrale va fi propus de către preşedintele interimar.
Mandatul CEC-ului a expirat pe 11 noiembrie 2010, dar a fost prelungit în legătură cu electorala. Comuniştii au insistat asupra operării unor modificări în Codul Electoral, astfel încât majoritatea membrilor CEC să fie numiţi de către opoziţie, AIE nu a susţinut însă iniţiativa.
Tot astăzi, Parlamentul va lua act de demisia a şase deputaţi, care au renunţat la mandate. Patru dintre ei au optat în favoarea fotoliilor de miniştri.
Înainte de şedinţa Legislativului, deputaţii din coaliţia de guvernământ vor examina ordinea de zi în cadrul reuniunii Alianţei.