Trei tineri, încătuşaţi în scara unui bloc. Au comis un furt de proporţii (VIDEO)
Trei bărbaţi cu vârstele cuprinse între 22 şi 36 de ani, originari din Chişinău şi raionul Nisporeni, au fost reţinuţi după ce au furat aparataj audio-video dintr-o locuinţă din comuna Stăuceni. Aceştia au fost încătuşaţi în scara blocului unde locuia unul dintre bănuiţi, iar asupra lor au fost depistate şi ridicate bunurile furate.
Potrivit informaţiilor, unul dintre tineri ar fi pătruns în casă prin deterioarea geamului, de unde şi-a telefonat complicii. Ulterior, aceştia au încărcat într-un taxi, un televizor, câteva camere video, un centru muzical, DVD-uri şi alte accesorii. Paguba materială estimată de proprietar depăşeşte suma de 60 000 de lei.
Bănuiţii au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi sunt cercetaţi penal pentru furt în proporţii mari. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi ei riscă să stea după gratii de la cinci la zece ani.
În acest context, Poliţia reaminteşte cetățenilor măsurile de siguranţă:
- Dacă lipsiţi de acasă pentru puţin timp, nu lăsaţi uşa neîncuiată.
- Asiguraţi-vă că uşa principală de acces în locuinţă să fie încuiată peste noapte.
- Fiţi atenţi ca în orice împrejurare să nu vi se fure cheile sau să le pierdeţi.
- Montaţi pe partea interioară a uşii un lanţ de siguranţă, care să limiteze deschiderea acesteia.
- Nu credeţi persoanele, care încearcă să vă vândă bunuri (veselă,detergenţi, bijuterii, etc). Aceştia vă pot distrage atenţia cu scopul de a fura.
- În cazul când plecaţi în concediu sau weekend, apelaţi la o cunoştinţă sau vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa.
- Patru minori, reţinuţi pentru furturi din automobile. Hoţii povestesc cum îşi alegeau ţintele (VIDEO)
- Doi poliţişti bălţeni au fost înjunghiaţi de doi hoţi de automobile. Bănuiţii au fost reţinuţi
- Trei bărbaţi cu cagule pe cap, ÎNARMAŢI cu un pistol şi un cuţit au vrut să fure dintr-o locuinţă din Tohatin