Se împlinesc 11 ani de la parafarea aşa-numitului "plan Kozak". Ce prevedea documentul
Astăzi se împlinesc 11 ani de la parafarea aşa-numitului "plan Kozak", propus de Rusia drept soluţie pentru conflictul transnistrean. Documentul, respins ulterior de Chişinău, prevedea crearea unei federaţii asimetrice, în care Transnistria şi Găgăuzia urmau să obţină statut special.
Planul de soluţionare a conflictului transnistrean a fost elaborat de către unul dintre consilierii de atunci ai preşedintelui rus, Dmitri Kozak. Documentul oferea Transnistriei şi Găgăuziei dreptul de a bloca proiectele de lege care ar dezavantaja regiunile. Planul mai consfinţea staţionarea trupelor ruse în stânga Nistrului pentru o perioadă de 20 de ani. Documentul a fost dur criticat de opoziţie care a scos mii de oameni în stradă.
Preşedintele de atunci al Moldovei, Vladimir Voronin, a respins planul şi a explicat decizia prin faptul că acesta nu a fost coordonat cu structurile europene.
"Recent, noi am declarat fără echivoc despre vectorul european de dezvoltare a ţării şi despre integrarea noastră în Europa. Şi ajungem să soluţionăm această problemă la spatele Europei şi OSCE. Ar fi absolut de neînţeles pentru structurile europene", a menţionat Vladimir Voronin.
Decizia autorităţilor Moldovei a stârnit reacţii dure din partea autorului planului.
"Am venit aseară de la Kiev şi am văzut cum în faţa Preşedinţiei face repetiţii Garda de Onoare, la ora nouă seara. Şi, în acelaşi timp, are loc o reuniune la care se decide cum să fie refuzată semnarea planului. Este ceva dincolo de bine şi de rău", a precizat fostul consilier al preşedintelui Rusiei, Dmitri Kozak.
Relaţiile dintre Moldova şi Rusia s-au înrăutăţit semnificativ după ce a fost respins "planul Kozak".
- Nantoi: Prin aşa-numitul "plan Kozak", Moscova a încercat să-şi consolideze influenţa în regiune
- Retrospectiva săptămânii: Moldova a parafat Acordul de Asociere la UE, iar Comisia Europeană a propus abolirea regimului de vize
- Vicepremierul rus Dmitrii Kozak vrea introducerea vizelor pentru cetăţenii mai multor ţări