Numărul locuinţelor noi cumpărate de moldoveni, în scădere. Cum explică experţii fenomenul
Embed:
Numărul locuinţelor noi, date în folosinţă în nouă luni ale acestui an s-a micşorat faţă de perioada similară a anului trecut. Datele statistice arată un declin de 12 la sută pe acest segment al pieţei imobiliare.
Până în luna octombrie, în Moldova au fost date în folosință peste 2360 de locuințe noi, cu aproximativ 400 mai puține decât în aceeaşi perioadă a anului 2013. Şi suprafața totală a spaţiului locativ nou s-a micşorat cu 15 la sută.
Cea mai proastă situație a fost înregistrată în capitală și în partea de nord a republicii. În celelalte regiuni, numărul imobilelor noi a crescut.
Experții explică această evoluţie prin capacitatea scăzută de cumpărare a moldovenilor, dar și prin interesul în descreştere pentru investițiile în locuinţe.