Urecheală în Parlament: Grigore Belostecinic l-a tras de urechi pe Grigore Petrenco
Comunistul Grigore Petrenco s-a pomenit tras de urechi de către deputatul PLDM Grigore Belostecinic, la şedinţa de azi a Parlamentului. Reacţia lui Belostecinic a fost provocată, probabil, de reflexele sale de profesor exasperat de un fost student, care se opunea unui proiect de lege privind activitatea tinerilor studioşi. Petrenco n-a rămas dator şi a reacţionat la gestul profesorului său din facultate.
Nici colegii lui Petrenco nu s-au uitat la ca teatru. Aceştia i-au cerut imediat preşedintelui Parlamentului să-l evacueze din sala de şedinţe pe deputatul PLDM. Solicitarea comuniştilor a fost, însă, respinsă. Belostecinic a încercat să-şi motiveze gestul prin faptul că nu mai putea răbda învinuirile lui Petrenco la adresa învăţământului universitar şi s-a gândit să-l dojenească, aşa, în glumă.