O șansă la viață! La Chişinău a fost deschis un Centru pentru depistarea precoce a cancerului colorectal
Numărul bolnavilor de cancer colorectal și al deceselor provocate de această maladie ar putea să scadă, în următorii ani. Noul centru medical, creat în cadrul Institutului de Oncologie, va permite depistarea precoce a bolii. Aici vor fi investigați toți oamenii cu vârsta de 50 de ani.
Pe Liubovi Ungurean, boala a luat-o prin surprindere. Acum câteva luni, credea că este perfect sănătoasă.
"Nimic nu mă durea. În ultima jumătate de an însă am început să am dureri, destul de puternice. Îmi ziceam, mă doare. Nu e nimic, o să treacă", a mărturisit Liubovi Ungurean.
Medicii afirmă că investigațiile vor fi efectuate la 24 de aparate performante.
"Vom invita populația, vom vorbi cu ei cum să se pregătească. Și atunci 50 - 60 de vizitatori vom putea testa zilnic, ca o dată la doi ani toată populația mai în vârstă de 50 de ani să fie testată prin colonoscopie" a declarat directorul Institutului de Oncologie, Victor Cernat.
Până în acum, investigațiile colonoscopice erau complicate și dureroase. Noile condiții permit însă finalizarea acestor proceduri în doar 20 de minute și nu-i provoacă pacientului suferințe.
"Se face anestezie. Procesura este realizată de doi medici, de endoscopist și anestiziolog. Pe acest ecran este vizualizata partea interioară a colonului cu toate patologiile. Și atunci se depistează toate schimbările", a spus șefa Centrului Colonoscopic al Institutului de Oncologie, Lidia Gârleanu.
În Moldova sunt înregistrate, anual, aproximativ 1000 de cazuri noi de cancer colorectal. La jumătate dintre pacienți boala este depistată în stadiu avansat. Boala răpune anual aproximativ 700 de oameni.
Pentru înfiinţarea și echiparea Centrului Colonoscopic au fost cheltuite peste 46 de milioane de lei. Cea mai mare parte din bani a provenit de la Guvernul Japoniei.