Vladimir Voronin a venit fără buletinul de identitate la secția de vot (VIDEO)
Ghinion pentru liderul comuniştilor, Vladimir Voronin. Acesta s-a prezentat la secția de votare fără buletinul de identitate.
Doar soția liderului comunist, Taisia Voronin, a votat, după care, soții Voronin au ieșit din secția de votare. Președintele PCRM a fost nevoit să aștepte minute bune în fața secției, pentru a i se aduce actul de la sediul formațiunii. După ce i s-a adus buletinul, Voronin a intrat repetat în secția de votare, a primit buletinul de vot, după care a votat „pentru Moldova”.
„Eu votez ca odată și odată Moldova să scape de acele nevoi care se prelungesc cinci ani de zile. Sper ca să fie ceva după aceste alegeri, macar că mare nădejde nu prea am”, a menţionat Vladimir Voronin.
Acesta şi-a arătat îngrijorarea privind falsificarea alegerilor şi a declarat că nu se așteaptă la nimic bun în urma acestora.
„Nu mă aștept la nimic bun, pentru că știu cum au fost organizate aceste alegeri, știu cu ce scop, cine și ce a făcut, cu ce provocări au venit, ce scheme de falsificare au și din această cauză nu mă aștept la nimic bun. Sper ca totuși să fie ceva clar după aceste alegeri, deși nu am speranțe mari. Ele sunt realizate în așa mod pentru ca să fie falsificări. Partidele actuale sub orice fel nu vor să plece de la guvernare. Nici în mod civilizat, nici în alt mod”, a adăugat liderul partidului comunist.
Vladimir Voronin a votat în această dimineață în incinta secției de votare nr. 1/110.
- Președintele țării a votat. MESAJUL șefului statului pentru cetățenii care nu vor să vină la alegeri (VIDEO)
- Vlad Plahotniuc: Am votat pentru viitorul, viziunile şi renaşterea Moldovei
- "Pentru binele neamului". Liderul PL, Mihai Ghimpu, și-a exercitat dreptul la vot
- REZULTATE PRELIMINARE: 97,69 % din procesele verbale prelucrate. CINCI partide acced în Parlament