Ipoteză uimitoare! Cine este de fapt Gioconda din tabloul lui Da Vinci
Angelo Paratico a petrecut ultimii 20 de ani locuind şi lucrând la Hong Kong şi cercetând legăturile dintre Italia şi China de-a lungul ultimelor cinci secole.
Istoricul spune că o serie de documente descoperite în timpul a doi ani de cercetare stă la baza celei mai recente cărţi ale sale, "Leonardo da Vinci: A Chinese scholar lost in Renaissance Italy" ("Leonardo Da Vinci: Un cărturar chinez pierdut în Italia Renaşterii", n.r.).
Potrivit lui Paratico, volumul, care va fi publicat anul viitor, aduce la lumină o serie de dovezi care îl leagă pe Da Vinci de Orientul Îndepărtat.
"Până la un punct, sunt sigur că mama lui Leonardo era din Orient, dar pentru a o face chinezoaică trebuie să folosim o metodă care presupune deducerea informaţiei. Un client bogat al tatălui lui Leonardo a avut o sclavă pe nume Caterina. După 1452, anul naşterii lui Leonardo, femeia a dispărut din documente. Nu mai lucra acolo", a declarat Paratico pentru publicaţia South China Morning Post.
Tatăl lui Leonardo da Vinci a fost notar şi se crede că mama artistului se numea Caterina, care, potrivit unor studii, ar fi fost o ţărancă locală.
"În timpul Renaşterii, ţări precum Italia şi Spania erau pline de sclavi din Orient", a declarat Paratico, susţinându-şi teoria şi afirmând că există unele aspecte ale vieţii şi operei lui Da Vinci care sugerează o legătură cu Orientul.
"De exemplu, faptul că scria cu mâna stângă, de la stânga la dreapta... şi era, de asemenea,vegetarian, lucru deloc obişnuit. Mona Lisa este probabil un portret al mamei sale, cum a spus şi Sigmund Freud în 1910. Pe spatele tabloului este un peisaj chinezesc şi chiar faţa Mona Lisei arată ca o chinezoaică", a spus Angelo Paratico.
Italianul crede că singura cale de rezolvare a misterului este exhumarea rămăşiţelor unor rude de-ale lui Da Vinci şi extragere unor probe de ADN.
Gioconda sau Mona Lisa este o pictură celebră a lui Leonardo da Vinci, realizată în anii 1503-1506. Tabloul prezintă o femeie cu expresie gânditoare şi un surâs abia schiţat, pictura fiind considerată cea mai renumită operă din istoria picturii. În prezent tabloul este expus la Muzeul Luvru din Paris.
Pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist şi scriitor, Leonardo da Vinci este considerat adesea cel mai de seamă geniu din întreaga istorie a omenirii.