Noi DETALII despre accidentul în care a fost implicat Grigore Petrenco
Deputatul comunist Grigore Petrenco a avut un accident rutier în apropiere de orașul Iași, România. Automobilul său, care nu era echipat cu anvelope de iarnă, a derapat de pe carosabil din cauza zăpezii şi a poleiului și s-a răsturnat.
La volanul autoturismului se afla chiar Grigore Petrenco, care a suferit o comoţie cerebrală, dar şi alte traumatisme. El a fost internat la Spitalul "Nicolae Oblu" din Iaşi, în secţia de neurochirurgie, însă, în scurt timp, a fost externat.
În automobil mai erau soția și soacra lui Petrenco. Ele se află în stare mai gravă și sunt internate în Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi. O a treia femeie care era în maşină a refuzat internarea.
Poliția investighează cauzele accidentului. "Şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un cap de pod. Toate cele patru persoane care se aflau în acel moment în aurtoturism au fost transportate la spital având nevoie de îngrijiri medicale. Autoturismul nu era echipat corespunzător cu anvelope specifice sezonului de iarnă", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, Anca Vîjiac.
Precizăm că Lilia Petrenco, soția deputatului, are afaceri la Iași. În 2011, ea a deschis acolo o filială a unui centru de machiaj profesionist.