Gheorghe Duca propune engleza ca obiect de studiu obligatoriu
Embed:
Studierea obligatorie a limbii engleze în toate instituţiile de învăţământ. Aceasta este propunerea preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca. Iar cine vrea să înveţe altă limbă, o poate alege ca obiect de studiu opţional sau individual.
Gheorghe Duca îşi motivează propunerea prin faptul că engleza e limba cea mai vorbită în Uniunea Europeană, iar Moldova a declarat că euroaderarea este o prioritate a politicii sale externe. Academicianul dă exemplul Georgiei, Letoniei şi Lituaniei, unde engleza este obiect obligatoriu chiar din clasele primare. Dar pentru a atrage profesorii de engleză să meargă şi în şcolile de la sate, Duca propune un adaos de 50 la sută la salariul acestora. Sau atragerea unor voluntari.