Revista presei: Obama speră ca Egiptul să instaureze o cale credibilă spre democraţie, scrie BBC
Preşedintele american Barack Obama a declarat că executivul egiptean trebuie să stabilească o cale credibilă spre democraţie, scrie BBC. Liderul de la Casa Albă a menţionat că egiptenii nu se vor mulţumi cu simple schimbări, ci îşi doresc libertatea cu adevărat.
"Egiptul va exploda. Armata trebuie să salveze ţara"- a postat pe contul său de Twitter laureatul premiului Nobel pentru pace, Mohamed ElBaradei. Sky News notează că ElBaradei, unul dintre liderii opoziţiei din Egipt, a scris aceste rânduri, la scurt timp după ce preşedintele Hosni Mubarak a ţinut un discurs televizat.
Potrivit Le Figaro, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat că schimbarea în Egipt este inevitabilă. Sarkozy a precizat că ţara trebuie să se mişte spre democraţie şi nu spre o altă formă de dictatură. Preşedintele francez a fost primul lider internaţional, care a reacţionat imediat în urma discursului lui Mubarak.
The Telegraph menţionează că protestatarii au scandat lozinci anti-Mubarak, până după-amiaza zilei. Manifestanţii au fost dezamăgiţi, când au realizat că speranţa lor că preşedintele egiptean va demisiona a fost una deşartă. Pe lângă demisia liderului de la Cairo, demonstranţii îi cer lui Mubarak să părăsească şi ţara.
The New York Times scrie că peste 3.000 de protestatari s-au îndreptat din Piaţa Tahrir spre clădirile radioului şi televiziunii de stat. Ei susţin că aceste instituţii media i-au dezinformat şi că sunt izvorul propagandei pro-Mubarak. Clădirile au fost însă baricadate cu ajutorul tancurilor şi a altor vehicule blindate.