Filmele documentare care vor intra în cursa pentru Oscar
Un număr de 15 filme, printre care unul despre Edward Snowden, unul coprodus de Leonardo DiCaprio despre un parc natural şi un altul despre extremiştii din Tea Party, au fost reţinute în cursa pentru premiul Oscar la categoria "cel mai bun documentar", scrie agerpres.ro.
Aceste 15 filme au fost reţinute dintr-un total de 134 de propuneri, iar dintre ele vor fi alese cele cinci finaliste din care se va alege documentarul câştigător.
Printre titlurile selecţionate, "Virunga", un film despre parcul naţional omonim din Republica Democrată Congo, unde trăiesc ultimele gorile de munte din lume, este coprodus de Leonardo DiCaprio şi difuzat pe platforma Netflix.
Două filme analizează teme precum libertatea şi internetul: "CitizenFour", de Laura Poitras, despre dezvăluirile făcute de Edward Snowden privind programul de supraveghere online implementat de guvernul american, şi "The Internet's Own Boy", despre activistul online Aaron Swartz, care s-a sinucis în 2013, la vârsta de 26 de ani.
"The Kill Team" prezintă un soldat din Afganistan care a încercat să îşi avertizeze superiorii în legătură cu atrocităţile comise de anumiţi soldaţi, înainte de a fi prins el însuşi într-un cerc vicios de violenţe.
În 2014, Oscarul pentru cel mai bun documentar a fost atribuit peliculei "Twenty feet from stardom", un documentar despre soliştii din corurile de backing vocals, aflaţi în spatele unor cântăreţi celebri.
Nominalizările pentru premiile Oscar vor fi anunţate pe 15 ianuarie 2015.
Cea de-a 87-a gală de decernare a premiilor Oscar va avea loc pe 22 februarie la Los Angeles.