Bucurie pentru copii, muncă pentru drumari: În ajun de Moş Nicolae a nins în toată ţara
Cu o zi înainte de Moş Nicolae pe stil nou, iarna a venit cu o surpriză frumoasă. A nins aproape în toată ţara. Zăpada, care a fost o bucurie pentru copii, înseamnă ore de lucru pentru drumari.
Drumarii au muncit până la ora cinci dimineaţa:
"Am încărcat deja aproximativ opt mașini. Toată noaptea, iata s-au dus primele mașini, până dimineață. Nisipul este făcut cu sare împreună să topeasca, să nu fie gheață".
" - Aveți de lucru toată noaptea? - Da, dacă va ninge așa va fi toată noaptea. Deocamdată sunt 10 mașini, câte două la fiecare sector".
În total, pe străzile din Chişinău au fost antrenate 16 autospeciale de deszăpezire, iar pe străzi, inclusiv în suburbii, au fost împrăştiate 314 tone de material antiderapant.
Mobilizare a fost şi pe traseele naţionale. Potrivit datelor Administraţiei de Stat a Drumurilor, 176 de muncitori şi 87 de autospeciale au lucrat pentru a nu permite blocarea circulaţiei.
Până dimineaţă, au fost împrăştiate 1100 de tone de amestec de nisip cu sare. Autorităţile au anunţat că şoferii blocaţi în trafic din cauza zăpezii pot solicita ajutorul drumarilor la linia verde 022 74 89 61.