PCRM cere Curții Constituționale să anuleze rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie
Partidul Comuniștilor a solicitat Curții Constituționale să declare nule rezultatele alegerilor parlamentare din 30 noiembrie. Comuniștii spun că scrutinul a fost organizat și desfășurat cu încălcarea mai multor principii și drepturi stabilite de lege.
Printre încălcările atestate de PCRM se numără proasta funcționare a Registrului de Stat al Alegătorilor. Un alt argument este divergența dintre datele preliminare privind rata participării la vot în ziua alegerilor și rezultatele preliminare anunțate de CEC. Potrivit PCRM, bănuieli de falsificare a rezultatelor alegerilor prezintă și numărul de buletine de vot declarate nevalabile.
În adresarea PCRM la Curtea Constituţională se mai atenţionează asupra faptului că CEC şi Ministerul Justiţiei nu au executat decizia definitivă şi irevocabilă a Curţii de Apel cu privire la suspendarea înregistrării partidului-clonă PCR.
Partidul Comuniştilor consideră că "au fost încălcate mai multe prevederi ale Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a Convenţiei Europeane a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale precum şi ale Codului electoral".