Deputatul liberal-democrat Ion Butmalai a lăsat o scrisoare de adio
Deputatul liberal-democrat Ion Butmalai a lăsat o scrisoare de adio. Informaţia a fost confirmată de Inspectoratul General de Poliţie.
Soţia şi rudele decedatului nu au vrut să ofere însă detalii privind conţinutul bileţelului. În aceste condiţii, versiunea unui suicid devine tot mai verosimilă.
Vecinii fostului deputat spun că au aflat despre tragedie de la televizor și nu au vurt să vorbească despre acest caz:
''Eu singură sunt șocată și nu mi-a venit să cred. Era un om bun.''
''Ați auzit ceva la amiază, ați auzit împușcături. – Eu am fost la serviciu. Plec dimineața, vin seara.''
Colegii de partid şi din Parlament le-au exprimat condoleanţe rudelor lui Butmalai, într-un comunicat scurt de presă.
Ion Butmalai avea 50 de ani. A fost deputat din 2009. La scrutinul parlamentar din acest an, el nu s-a regăsit pe lista de candidaţi a PLDM.
În ultima vreme, relaţiile dintre Butmalai şi colegii de formaţiune s-au răcit. Asta după ce regretatul deputat a lansat mai multe afirmaţii în nume propriu, care, pe alocuri, erau diferite de cele ale partidului.
Publika.md aminteşte că deputatul PLDM Ion Butmalai a fost găsit împuşcat mortal în piept. Tragicul incident a avut loc în curtea casei parlamentarului din oraşul Cahul. Una dintre versiuni ar fi suicidul.