Direcţia Educaţie din Chişinău vrea modernizarea cabinetelor stomatologice din şcoli şi grădiniţe
Cabinetele stomatologice din școlile și grădinițele din capitală trebuie reparate și dotate cu echipament. Un ordin a fost emis de conducerea Direcţiei Educaţie a Primăriei Chişinău. Reprezentanţii instituţiilor de învăţământ spun că nu au bani şi mizează pe sprijinul autorităţilor.
În Liceul "Vasile Alecsandri" din capitală nu există un cabinet stomatologic. Directorul instituţiei spune că nu are bani pentru dotarea acestuia. Elevii sunt consultaţi, periodic, de către medici dentişti de la centrele de sănătate.
"Noi avem spațiu, vom încerca să discutăm împreună cu părinții, cu autorităţile locale care ar putea să ne vină în ajutor. Dacă ar exista anumite surse de finanțări, iar noi să participăm cu o cotă parte se prea poate ca în interesul copilului să facem acest lucru", spune directoarea liceului Daniela Vacarciuc.
Astfel trebuie să fie dotat un cabinet stomatologic dintr-o instituţie de învăţământ: cu ustensile de primă necesitate, dar şi un scaun special. Echipamentul costă aproximativ 400 de mii de lei.
Un astfel de cabinet dentar există la Liceul "Mihai Viteazul" din capitală care funcţionează cu sprijinul părinţilor.
"Pentru a satisface toate cerinţele conform normativelor, noi mai avem de cheltuit în jur de 16 600 de euro pentru aparataj. Noi avem nevoie de un fotoliu, al nostru, care costă minimum 10 mii de euro", a spus directoarea liceului "Mihai Viteazul", Nelly Berezovschi.
Potrivit ordinului şefului Direcţiei Educaţie a Capitalei, în fiecare şcoală trebuie să existe un cabinet stomatologic bine dotat, doar că autorităţile nu vor aloca bani în acest scop.
"Unele şcoli, din asociaţii de părinţi chiar le întreţin. Cred că aţi văzut şi Mihai Viteazul, şi Cervantes, le-au dotat", a declarat șefa Direcției Educației a Primăriei Chișinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdogleb.
Unii părinţi spun că ar dona bani pentru utilarea cabinetelor stomatologice, iar alţii susţin că nu este nevoie de ele.
"Nu cred că este bine. Cabinetele stomatologice trebuie să fie amenajate într-un loc sterilizat."
"- Aţi fi de acord să daţi o anumită sumă de bani pentru dotarea acestor cabinete? - Da, pentru că am doi copii. Desigur că aş da."
Datele oficiale arată că opt din zece locuitori ai ţării noastre au carii dentare, iar cei mai mulţi dintre pacienţi sunt copii.