Revista presei: India va construi în cooperare cu Rusia 10 reactoare nucleare noi
Polonia este îngrijorată de activitatea militară fără precedent a flotei şi a aviaţiei ruse în Marea Baltică. Declaraţia a fost făcută de către premierul polonez într-un interviu pentru postul de televiziune TVN 24.
India va construi în cooperare cu Rusia 10 reactoare nucleare noi. Anunţul a fost făcut de către premierul indian Narendra Modi, la finalul unei întrevederi la New Delhi cu preşedintele rus Vladimir Putin, informează BBC.
Organizația internațională neguvernamentală Human Rights Watch şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la un proiect de lege lansat de guvernul de la Ankara. Iniţiativa prevede extinderea prerogativelor deţinute de poliție, ceea ce este un pericol pentru drepturile omulu, se arată într-un comunicat oficial al organizației.
Papa Francisc nu se va întâlni cu Dalai Lama, pentru a nu deteriora relaţiile cu oficialii chinezi, notează Deutsche Welle. Liderul spiritual tibetan efectuează o vizită de trei zile la Roma, unde se va întâlni cu laureații Premiului Nobel pentru Pace.
Uniunea Europeană a decis să interzică zborurile tuturor companiilor aeriene libiene în spațiul european, din motive de securitate. "Lista neagră" a UE numără acum 310 companii aeriene străine, informează agerpres.ro.