France Presse a desemnat cea mai marcantă și influentă personalitate a anului 2014
Vladimir Putin se situează în fruntea clasamentului stabilit de France Presse pentru personalitățile cele mai marcante sau influente în 2014, un an cu o actualitate internațională dramatică pe parcursul căruia violența a atins cote alarmante, informează agerpres.ro.
În contextul conflictului ucrainean și în urma anexării peninsulei Crimeea, relațiile Est-Vest traversează cea mai gravă criză din ultimul sfert de secol și de la căderea Zidului Berlinului, iar președintele rus Vladimir Putin, 62 de ani, până acum un aliat al occidentalilor, chiar dacă unul dificil, este actorul central al acestei confruntări care amenință în orice moment să alunece într-un nou "război rece".
Violențele din Orientul Mijlociu și de pe continentul african, în special din Nigeria, explică prezența în această selecție, pe următoarele două locuri, a liderului grupării radicale Statului Islamic, Abou Bakr Al-Baghdadi, și a elevelor din Chibok răpite de Boko Haram, o organizație care simbolizează astăzi cruzimea.
Pe lista cu 10 personalități, stabilită după o consultare în cadrul redacțiilor AFP din lumea întreagă, la care au participat aproape 380 de ziariști, urmează papa Francisc și tânăra pakistaneză Malala Yousafzai, care la 17 ani a devenit cea mai tânără laureată a Premiului Nobel pentru Pace.
Pe locul al șaselea figurează Joshua Wong, simbolul manifestațiilor prodemocrație din Hong Kong, clasamentul continuând cu Diane și John Foley, cei care au marcat anul 2014 prin demnitatea cu care au impresionat o lume întreagă, după ce fiul lor, jurnalistul american James Foley, a fost executat de gruparea Statul Islamic.
Sud-africanul Oscar Pistorius — starul Jocurilor Paralimpice, condamnat la cinci ani de închisoare pentru uciderea prietenei sale—, Thomas Piketty — autor bestsellerului "Capitalul în secolul XXI", vândut în sute de mii de exemplare în Franța, dar și în SUA și Marea Britanie — și Jack Ma, cel mai bogat om din China care a fondat gigantul de comerț electronic Alibaba, încheie clasamentul întocmit de AFP cu personalitățile anului 2014.