MOTIVUL pentru care Lenovo retrage de pe piață peste 500.000 de cabluri de alimentare
Lenovo retrage 500.000 de cabluri de alimentare în SUA şi 44.000 în Canada după ce s-a constatat că acestea prezintă riscul supraîncălzirii. Compania le recomandă consumatorilor să nu mai utilizeze cablurile de alimentare respective.
Potrivit gandul.info, rechemarea produselor Lenovo a fost anunţată marţi de Comisia responsabilă pentru siguranţa produselor destinate consumatorilor din SUA. Compania chineză a realizat un ghid pentru utilizatorii care vor să determine dacă deţin sau nu un cablu defect.
Potrivit Lenovo, în America nu au fost semnalate cazuri de supraîncălzire excesivă a cablurilor de alimentare. Au existat însă 15 cazuri de supraîncălzire în alte ţări, dar nu au fost înregistrate victime.
Lenovo va retrage cablurile de alimentare „LS-15” aferente laptopurilor din seria IdeaPad, produse în intervalul februarie 2011 - iunie 2012.