"E lipsă de bun-simț"! METODELE INTERZISE utilizate de unii concurenţi electorali
Alegerile au trecut, însă bătălia electorală continuă. Chiar dacă autoritățile au pus la dispoziția concurenților locuri special amenajate pentru afișaj electoral, aceștia au preferat să se promoveze prin metode inedite şi în locuri interzise.
La întrarea în orașul Strășeni, dar şi în alte localități situate pe traseul național Chişinău-Ungheni, zeci de copaci sunt încărcați cu panglici verzi. Acestea au fost legate în timpul campaniei electorale și nu au mai fost scoase.
Președintele companiei care gestionează porțiunea de drum, Adrian Boldurescu, spune că panglicile au fost legate ilegal și că urmează să fie scoase în cel mai scurt timp.
Întrucât PLDM și partidul Verde Ecologist au culoarea politică verde, jurnalisții Publika TV i-au contactat pe reprezentanții formațiunilor. Primii au declarat că inițiativa de a lega panglici nu le aparţine. Și reprezentanţii Partidului Verde Ecologist spun că nu au nicio atribuţie.
"Nu avem nicio legătură cu faptul că s-au legat niște panglici verzi la Strășeni. Am condamnat întotdeauna afișajul electoral", a spus vicepreședintele Partidului Verde Ecologist, Vasile Fotescu.
Ecologiştii susţin că arborii nu au de suferit, dar îi îndeamnă pe concurenţii electorali să nu-şi mai facă publicitate în așa mod.
"Aceste panglici nu afectează copacii propriu-zis, dar estetic sigur că are de suferit. Este de dorit ca să fie scoase cât mai repede. Este o lipsă de cultură, o lipsă de bun-simț. Trebuie trași la răspundere acei concurenți electorali care la timp nu au scos panourile, însemnele lor", a precizat președintele Asociației Ecologiștilor, Vladimir Garaba.
Oamenii spun că panglicile nu le-au influenţat preferințele electorale:
"Omul știe pe cine să voteze fără să facă reclamele acestea. E un arbore care trebuie să crească în metoda sa".
"Nu e bine și nu este estetic. Conștiința omului joacă rolul principal. Omul pe cine l-a vrut, pe acela l-a votat".
Potrivit Codului Contravenţional, cei care lipesc afişe în locuri neautorizate riscă amenzi de până la 10 000 de lei.