Doliu în Pakistan: Sute de oameni au comemorat victimele ucise cu sânge rece de talibani
Pakistanul este în doliu. Sute de oameni au venit la Karachi pentru a comemora cele peste 140 de victime ale atentatului de marţi. În timp ce familiile îndurerate şi-au condus copiii pe ultimul drum, premierul ţării a anunţat că va fi reintrodusă pedeapsa cu moartea.
141 de oameni, dintre care 132 de copii au murit în urma unui atentat asupra unei şcoli. Autorii atacului sunt nouă membri ai Mişcării Talibanilor din Pakistan. Extremiştii au fost ucişi în urma unei ample operaţiuni lansate de forţele de securitate.
"Nu avem suficiente cuvinte ca să condamnăm acest masacru de la Pashawar. Peste 130 de elevi au fost ucişi cu sânge rece de către talibani. Cerem premierului ţării să ia măsuri dure împotriva acestora", a spus o persoană.
Autorităţile pakistaneze susţin că incidentul este unul fără precedent în istoria ţării. Rudele îndurerate cer dreptate pentru copiii lor, a căror viaţă a fost curmată fără milă.
"Fiul meu avea doar 15 ani, era în clasa a opta. Un glonte i-a nimerit în cap, iar altul în mână", a explicat tatăl unei victime.
Autorităţile din Pakistan au decretat trei zile de doliu naţional din cauza tragediei.