Veste bună pentru şoferi! Benzina şi motorina se vor ieftini
Cea mai mare ieftinire a carburanţilor din utimii ani ar putea să se producă mâine. Benzina şi motorina se vor ieftini, de mâine, cu un leu. Asigurarea vine din partea ministrului în exerciţiu al Economiei, Andrian Candu.
Potrivit ministrului în exerciţiu al economiei, Andrian Candu, mâine un litru de benzină Premium ar putea costa în medie 16 lei şi 60 de bani, iar preţul motorinei Euro ar putea ajunge până la 15 lei şi 40 de bani pentru un litru.
Preţuri mai mici ar putea fi afişate mâine la benzinăriile din ţară şi pentru gazul lichefiat. Un litru s-ar putea ieftini până la 9 lei şi 50 de bani.
Deocamdată, reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energie nu au anunţat despre modificările preţurilor pentru carburanţi.
În prezent, un litru de benzină Premium costă, în medie 17 lei şi 60 de bani, iar motorina Euro se vinde cu aproximativ 16 lei şi 50 de bani pentru un litru.
"Începând de mâine și poimâne, sunt reduceri la pompă de preţuri, au anunţat producătorii, până la un leu şi jumătate", a precizat ministrului în exerciţiu al Economiei, Andrian Candu.
Cei mai mulţi şoferi s-au bucurat.
"E mare bucuria, practic în Europa tot au căzut preţurile. A fost un euro și 60 de cenți, acum e un euro și 30 de cenți motorina. Dar la noi care cu 10, 20 de bani, dar dacă a căzut cu un leu, asta e foarte bine".
"E un lucru normal şi pentru mașinile celor care consumă zi de zi forarte mulţi litri de benzină, e un lucru favorabil".
Totuşi, unii conducători auto consideră că micşorările de preţuri sunt condiţionate de criza financiară din Rusia şi vor avea efect de scurtă durată.
"Cred că astea sunt nişte sancţiuni împotriva Rusiei şi din cauza asta liderii mondiali cu petrolul au scăzut intenţionat preţurile la barilul de petrol".
" Cred că e o surpriză înainte de sărbători. Ceva fac aici mai ieftin, undeva câştigă".
"E o strategie mondială de scădere a preţurilor la importatorii de energie. Preţul la carburanţi scade nu cu patru procente, dar cu 50, 60 de procente".
Anterior, preţurile carburanţilor s-au redus la 12 decembrie. Atunci preţul unui litru de motorină Euro a scăzut cu 35 de bani, al benzinei Premiun cu 30 de bani, iar un litru de gaz lichefiat a costat mai puţin cu 20 de bani.