Stagnare în piaţa auto din Moldova. Câte maşini au fost cumpărate de la început de an
Piața auto din Moldova pare să intre din nou în stagnare. În ianuarie-noiembrie, moldovenii au cumpărat cu doar jumătate de procent mai multe automobile noi decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Astfel, în 11 luni ale anului 2014, au fost vândute 4.451 de mașini noi şi 22.500 de automobile la mâna a doua.
Aproximativ 50 la sută dintre acestea sunt vechi de 8-10 ani și doar 7,5 la sută au fost produse în perioadă 2010-2012.
Maşina cea mai vândută rămâne a fi Dacia. În 11 luni ale anului, moldovenii au cumpărat aproximativ 1.150 de automobile de acest model, cu 18,5 la sută mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Pe poziția a doua în topul preferințelor moldovenilor s-a clasat Skoda cu 483 de mașini. Hyundai și Toyota rămân pe pozițiile trei și patru, cu 360 și, respectiv, 342 automobile noi vândute.
De asemenea, în perioada de referință au fost vândute 218 automobile Mercedes-Benz.
- Piața auto din Moldova rămâne în recesiune. Cu cât au scăzut vânzările de maşini noi şi cele la mâna a doua
- Noi probleme la Toyota. Gigantul japonez recheamă sute de mii de automobile pentru înlăturarea unor defecte
- Piața auto din Moldova iese din recesiune. Câte maşini noi au fost cumpărate în primele zece luni ale anului