Clipe de poveste într-un centru educaţional. Mici prinţi şi prinţese s-au întâlnit cu Moş Crăciun
Carnaval cu prinți, prințese și alte personaje de poveste într-un centru educațional pentru copii din capitală. Micuţii și-au confecționat măști și s-au dichisit ca de zile mari. Cel mai aşteptat a fost însă Moș Crăciun, care a fost generos, ca de fiecare dată.
Copiii au muncit de zor, astfel încât măştile lor să fie cât mai autentice.
"Eu îmi fac mască de Batman. Personajul acesta mie-mi place, pentru că este super-erou".
"Îmi doresc cel mai tare să fiu prințesă".
Efortul lor a meritat din plin, căci balul a fost unul de poveste. Ca de obicei, Moș Crăciun a venit încărcat de daruri. Pentru a-l impresiona, micuţii i-au recitat poezii.
"Eu! Hai la joacă afară, săniuța mea".
"Păpușă. El ne-a dat cadou".
"L-am așteptat foarte mult. El este ca o familie pentru mine. El e cel mai bun Moș Crăciun din lume".
Moșul cel bun a recunoscut că i-a fost tare dor de copii.
"Mă simt foarte încântat. Atâta timp încă din an tocmai aștept să revăd copiii aceștia. Am lucrat mult. Am lucrat împreună cu elfii mei și iată că le-am adus cadouri", a spus Moşul.
Moșul cel bun a avut nevoie şi de ajutorul părinţilor pentru a le satisface aşteptările copiilor.
"Sărbători sunt multe. Vrem să bucurăm copii. Oricum, minim 500 de lei pentru doi copii pentru Anul Nou", a zis un părinte.
Organizatorii sunt convinşi că astfel de evenimente contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor.
"Copii așteaptă foarte mult Revelionul, Crăciunul. Sunt niște sărbători mult așteptate de copii. Când au auzit că vom face bal erau foarte încântați. Au primit toți invitații la bal", a explicat organizatoarea evenimentului.
La balul mascat, copiii au mai învățat să danseze, au ascultat muzică și s-au lăsat pictați pe feţe.