Dorin Chirtoacă, despre negocieri: Dorim o coaliție europeană ca în Germania
Noua coaliţie de guvernare proeuropeană ar trebui să fie formată conform modelului german. Este părerea Partidului Liberal, exprimată astăzi de unul dintre negociatorii formaţiunii Dorin Chirtoacă.
Totodată, el speră că noua coaliţie va fi constituită până la sfârşitul acestui an, însă, a precizat el, totul depinde de mersul negocierilor.
"Noi dorim o coaliţie europeană ca în Germania. Exact cum acolo avem acordul de coaliţie, cum sunt stabilite priorităţile, cum sunt descrise acestea, cât de concret şi exact ele sunt descrise, asta ne dorim şi asta ne propunem. Chiar am considerat ca model şi considerăm că aşa este bine pentru Republica Moldova", a declarat prim-vicepreşedintele PL Dorin Chirtoacă.
După alegerile parlamentare din 30 noiembrie, PL, PLDM și PDM au acumulat împreună 55 de mandate de deputat. Cele trei formaţiuni au demarat negocierile privind crearea unei noi coaliţii de guvernare proeuropene la începutul lunii decembrie.
Noul Legislativ trebuie să se întrunească în ședința de constituire cel târziu în data de 30 decembrie.