S-a găsit soluţia! Primăria le-a venit de hac şoferilor care parchează pe strada pietonală (VIDEO)
Autorităţile locale au găsit o soluție pentru a opri traficul rutier pe singura stradă pietonală din Chişinău, care ajunsese deja o parcare. Reprezentanții Primăriei Capitalei au instalat stâlpi de beton pentru ca automobilele să nu mai aibă acces în zonă.
Cei 15 stâlpi de beton au fost montați la intersecția străzii Alexandru Diordiţa cu strada Columna, dar şi cu strada Cosmonauţilor. Autorităţile susțin că au recurs la această metodă pentru a preveni distrugerea pavajului și pentru a limita accesul mașinilor pe strada pietonală.
Totuși, intersecţia străzilor Diordiţa şi Alexandru cel Bun nu va fi blocată, dar pe aici vor putea intra doar automobilele care livrează produse restaurantelor din zonă. De asemenea, autoritățile au promis că săptămâna viitoare vor instala indicatoare rutiere.
În cazul în care șoferii nu vor respecta regulile de circulație, ei riscă să fie amendați. Lucrările de instalare a barierelor de beton pe strada pietonală au costat Primăria Chişinău aproximativ 20.000 de lei.
Publika.md reaminteşte că, sâmbătă, un bărbat a fost lovit de un automobil care circula neregulamentar pe strada Diordiţă, iar activiştii Stop Ham nu le-au permis unor şoferi să parcheze pe prima stradă pietonală a capitalei.