Apariţie stranie în Israel! Un Moş Crăciun a vestit naşterea lui Iisus
Pregătirile pentru sărbătoarea Naşterii Domnului sunt pe ultima sută de metri în Israel. Moş Crăciun s-a dovedit a fi deosebit de darnic în acest an. El a colidat străzile din Ierusalim şi a împărţit în mod gratuit brazi tuturor doritorilor.
Locuitorii Ierusalimului au avut parte de o apariţie mai puţin obişnuită. Un bărbat îmbrăcat în straie de Moş Crăciun a străbătut oraşul cu un clopot pentru a vesti naşterea lui Iisus.
"Le doresc pace şi sănătate tuturor oamenilor din lume. Crăciun fericit!", a spus Moşul.
În scurt timp oamenii l-au înconjurat pe Moş şi au acceptat cu entuziasm brazii aduşi în dar.
"Sper că acest Crăciun va fi mai bun decât cel precedent, iar cel din următorul an mai bun decât acesta. Trebuie să gândim pozitiv şi să aşteptăm numai lucruri bune", a zis un bărbat.
În schimbul darurilor primile, oamenii au cântat şi un colind.