REACŢIA şoferilor la faptul că accidentele minore nu vor mai fi documentate de polițiști
Accidentele rutiere, în urma cărora nu vor fi înregistrate prejudicii semnificative, nu vor mai fi documentate de polițiști. Potrivit unei iniţiative a Ministerului Afacerilor Interne, această responsabilitate va reveni reprezentanților companiilor de asigurări.
Documentul prevede că, în cazul accidentelor rutiere cu implicarea a două vehicule, soldate doar cu pagube materiale, acestea să fie cercetate de companiile de asigurare.
"Procedura este simplă. Șoferii se înțeleg, îndeplinesc individual documentul, indică circumstanțele accidentului. Acest document va servi drept temei pentru despăgubire printr-o companie de asigurări, care va fi obligată să repare mașinile. Vinovatul va fi stabilit de compania de asigurări", a spus șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Grigore Guzun.
În același timp, polițiștii nu-i vor sancționa pe șoferii implicați în astfel de accidente. Și această atribuție le va reveni asiguratorilor, care îi vor penaliza pe conducătorii auto prin majorarea primei de asigurare pentru anul următor.
Reprezentanţii unor companii de asigurări susţin că intenţia de a modifica cadrul legal în domeniul asigurărilor cât şi în domeniul circulaţiei rutiere este una importantă şi cu un impact pozitiv.
"Ar trebui o consultare mai aprofundată cu organul de supraveghere a pieţiei financiare. Pregătirea profesională este doar că reieşind din textul proiectului, specialiştii companiei de asigurări, asiguratorul i se va pune în sarcină stabilirea vinovăţiei în accidentul produs, respectiv va fi nevoie de o şcolarizare mai aprofundată", a spus reprezentantul companie de asigurări Ion Cobzari.
Șoferii salută inițiativa Ministerului Afacerilor Interne:
"Cred că dacă oamenii vor fi buni se vor putea înțelege și fără poliție".
"Poliția vine foarte greu la noi, se fac tare mari ambuteiaje în cazul dat și eu cred că cel mai bine dacă e mic s-au dat într-o parte și au clarificat împreună".
"Singuri pot să rezolve întrebarea, poliția să o aștepte foarte mult timp, dar așa se rezolvă, cum și peste hotare se rezolvă".
"În acest caz, nu este clar cine trebuie să decidă cine este vinovat. Cred că această decizie va face mai dificilă achitarea plăților pentru asigurări".
"Cred că ar fi mai bine, pentru că până vine poliţia, e cam problematic".
Reprezentanții Ministerului de Interne spun că, în timpul în care şoferii aşteaptă ca la locul accidentului să se deplaseze poliţiştii, vehiculele implicate creează ambuteiaje. Potrivit lor, noua procedură va reduce timpul pe care cei implicați îl petrec la locul accidentului.
Pe de altă parte, poliția, eliberându-se de această sarcină, va monitoriza mai intens circulația rutieră și va menține ordinea și securitatea publică.
Anul acesta, numărul accidentelor rutiere, în urma cărora nu au fost înregistrate victime umane, a depăşit 10 mii.