HOROSCOP: Berbecii sunt îndemnaţi să dea dovadă de bunăvoinţă, iar Leii - de seriozitate
BERBEC: Invitaţia la blândeţe şi bunăvoinţă te poate deruta destul de mult, mai ales dacă nu eşti obişnuit cu astfel de stări. Odihna activă e o alegere foarte bună într-o astfel de zi.
TAUR: Este bine să le acorzi mai multă atenţie prietenilor şi rudelor pentru că aceştia te pot ajuta să te linişteşti, să redescoperi laturi frumoase ale fiinţei tale, de care probabil ai uitat.
GEMENI: O zi pe care ar fi bine să o dedici activităţilor care te ajută să valorifici cele mai frumoase laturi ale personalităţii tale. Cei dragi vor fi primii care se vor bucura.
RAC: Vei dori să priveşti cât mai departe în viitor, ca şi cum de-acolo vine bucuria sau orice ai avea nevoie. Există riscul să te amăgeşti, acordând atât de puţină atenţie prezentului.
LEU: Ziua vine cu un îndemn puternic la maturitate, seriozitate, dar şi ordine, disciplină, în special în plan emoţional. Îţi poţi controla şi schimba emoţiile, dar trebuie să vrei acest lucru.
FECIOARĂ: Te poţi bucura de iniţiativele partenerului sau ale unei alte persoane care doreşte să aibă un loc important în viaţa ta. Îndoielile nu au nici o bază reală.
BALANŢĂ: Te pui la dispoziţia celorlalţi şi bine faci. Să oferi din timpul tău sau orice altă resursă proprie îţi face bine, chiar dacă ai impresia că nu câştigi mare lucru.
SCORPION: Ai parte de un îndemn puternic spre descoperirea profunzimii reale a sentimentelor ce te animă. Nu vei putea ignora asta, chiar dacă vei încerca.
SĂGETĂTOR: Sunt şanse să începeţi o activitate comercială din care veţi câştiga bine. Sunteţi apreciat de şefi, dar vă recomandăm să acceptaţi munca în echipă.
CAPRICORN: O zi care te poate ajuta să afli ce te interesează cu adevărat, să discuţi cu apropiaţii ce te doare. E un moment în care nu vei regreta că ţi-ai deschis sufletul.
VĂRSĂTOR: Te retragi, departe de orice dispută şi îndoială, pentru că vrei să fii sigur că este corect ceea ce crezi. Există metode mult mai bune de a-ţi regăsi liniştea.
PEŞTI: Te simţi vizat cumva în atenţia unor oameni care nu te interesează, dar ei se interesează de tine. Nici o opţiune nu e mai bună decât seninătatea şi calmul.
Horoscop