Bătaie în Parlamentul georgian. Deputaţii s-au luat la pumni, iar opoziţia a acuzat guvernarea
Spiritele s-au încins la maximum în timpul unei şedinţe a Legislativului georgian. Deputaţii şi-au împărţit pumni atunci când încercau să aprobe componenţa delegaţiilor georgiene din cadrul instituţiilor internaţionale. Opoziţia a acuzat guvernarea de simpatii exagerate faţă de Rusia.
Şedinţa legislativului din Georgia a fost întreruptă subit, vineri, din cauza unei bătăi între deputaţii coaliţiei de guvernare "Visul georgian" şi cei din partidul fostului preşedinte Mihail Saakaşvili "Mişcarea Naţională Unită". Conflictul a izbucnit după ce opoziţia a acuzat guvernarea că apără interesele Moscovei.
"Ne îndreptăm spre 'mama Rusia' şi acest lucru este foarte vizibil pentru organizaţiile europene. În loc să vă curăţaţi reputaţia în Europa, faceţi aceeaşi greşeală. Va veni timpul când veţi fugi dar până atunci 'mama' voastră Rusia nu va fi cel mai bun loc unde să evadaţi", a declarat un deputat.
Spiritele s-au încins şi legiuitorii s-au luat la pumni.
În bătaie s-au implicat aproape toţi deputaţii prezenţi în sală. Chemarea la ordine făcută de preşedintele camerei nu a avut niciun efect. Până la urmă conducerea Parlamentului a fost nevoită să cheme paza ca să-i liniştească pe beligeranţi. Potrivit presei, trei deputaţi au fost răniţi în timpul ciocnirilor violente.
- Bătaie în Parlamentul Macedoniei. Deputaţii şi-au împărţit pumni şi s-au ales cu vânătăi (VIDEO)
- Bătaie pufoasă într-un campus universitar! Mii de studenţi s-au înarmat cu perne şi au împărţit lovituri (VIDEO)
- Imagini care fac înconjurul lumii! Ce surpriză a avut un şofer care a sărit la bătaie în trafic