22 de turişti polonezi au fost răniţi într-un accident de autocar în Antalia
foto: publika.md
Cel puţin 22 de turişti polonezi au fost răniţi, trei dintre ei grav, când autocarul cu care călătoreau s-a răsturnat pe o şosea în apropiere de staţiunea Kemer, în golful Antalia, pe coasta turcă a Mediteranei, informează miercuri Reuters, care citează MAE polonez şi media din Turcia şi Polonia, scrie agerpres.ro.
Şapte persoane sunt încă la spital, iar dintre cele şapte trei sunt grav rănite în accidentul produs marţi după-amiaza, a precizat pentru presă Ewa Suwara, purtătoare de cuvânt a Ministerului polonez al Afacerilor Externe.
Ea a menţionat că autocarul transporta 38 de cetăţeni polonezi.
Potrivit ziarului turc Miliyet, în autocar se aflau şi turişti ruşi şi norvegieni, iar numărul răniţilor este de 25, majoritatea având de suferit din cauza cioburilor.
A fost lansată o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului, survenit pe un drum în pantă.

- ACCIDENT GRAV în Capitală. Şoferul vinovat s-a dat în spectacol în faţa poliţiştilor. Ce spun martorii
- Accident cu implicarea unui troleibuz pe strada București din Capitală. Se circulă cu dificultate (FOTO)
- ACCIDENT în raionul Străşeni: Un cal a murit după ce o căruţă s-a lovit violent cu o maşină (VIDEO)
- Accident GRAV la Ungheni. O persoană a murit pe loc (FOTO)