Poliţia a identificat NUMAI doi vânzători de pirotehnice şi i-a amendat (VIDEO)
Poliţia capitalei a ridicat produse pirotehnice în valoare de peste 170 000 lei de la doi bărbaţi, cu vârstele de 29 şi respectiv 30 ani, care intenţionau să le comercializeze ilegal în pieţele din municipiul Chişinău.
În primul caz este vorba de produse pirotehnice transportate cu un vehicul în sectorul Ciocana. Bărbatul de 29 ani nu a demonstrat poliţiştilor actele obligatorii ce ar confirma provenienţa şi calitatea articolelor de pirotehnie. Marfa i-a fost ridicată de poliţie şi sigilată.
Cel de-al doilea comerciant a fost reţinut de către Poliţie în timp ce vindea ilegal produse pirotehnice la o tarabă improvizată pe strada Calea Ieşilor. Marfa a fost încărcată şi transportată la depozitul special de păstrare a probelor delicte.
În ambele cazuri, persoanele au fost sancţionate cu amenzi a câte 6 000 lei.