Atenţie! Cum va circula transportul public de Revelion în Chişinău şi Bălţi
În noaptea de Revelion, troleibuzele și autobuzele din capitală vor circula până la miezul nopții. Microbuzele, însă, vor circula în funcție de fluxul de călători, chiar și până la ora două dimineața.
În noaptea dintre ani, pe străzile Chișinăului vor fi puse pe linii aproximativ 300 de troleibuze, 119 autobuze și în jur de 1.300 de microbuze. A doua zi, însă, numărul lor va redus substanţial, potrivit reprezentanţilor întreprinderilor care prestează servicii de transport public.
Asta deoarece practica din anii trecuți arată că numărul pasagerilor este foarte mic în comparaţie cu alte zile.
De Revelion, pe străzile din Bălți vor circula 25 de troleibuze, 69 de autobuze și 35 de microbuze. Şi aici, în prima zi a anului, numărul lor va fi redus în jumătate.
Astăzi, pentru a face faţă fluxului de pasageri, autogările din capitală, vor mări, în caz de necesitate, numărul mijloacelor de transport spre localitățile din ţară. Mâine însă, acesta ar putea fi micșorat, dacă nu vor fi pasageri.