Satele moldoveneşti, pe cale de dispariţie. Cazul Dărcăuţii Noi
Satele moldoveneşti rămân fără viaţă şi mai pot fi găsite doar pe hărţi. Un exemplu în acest sens este şi satul Dărcăuţii Noi din nordul ţării. În localitate au mai rămas doar ruinele unor case abandonate şi câteva fântâni părăsite, care arată că aici, cândva, au locuit oameni.
Chiar la intrarea în sat se află o răscruce. Pe partea stângă a străzii se află o casă dărâmată din care a rămas doar un perete. Printre crengi se vede şi un beci.
În colţul străzii vedem şi o fântână. Accesul la ea este blocat însă de crengi. Tot aici putem observa şi o bucată din cardul din care anterior înconjura gospodăria.
În sat sunt şi câteva terenuri agricole prelucrate ceea ce înseamnă că oamenii îşi păstrează încă pământul.
Imaginea unui sat vesel şi plin de viaţă în care trăiau până la o sută de oameni a rămas acum doar în amintirea oamenilor din localităţile vecine.
"Mulţi oameni am locuit noi. Erau vreo 34 de case. Apoi s-au distrus, una câte una până s-a distrus tot satul. Ultimul om care a plecat a fost Pavel Păduraru", spune o fostă locuitoare, Maria Garmaliuc.
Oamenii spun că satul ar fi trăit şi azi dacă avea mai mulţi locuitori:
"Când era Uniunea Sovietică un primar care deja a murit nu a dat voie să se ridice case acolo. Dacă permitea oamenilor să ridice case ele erau să fie şi azi. Erau multe, vreo 30 de case pentru o brigadă de oameni."
"A fost un sat frumos cu oameni bogaţi, cu inima mare. Au plecat nu ştiu din ce cauză. Ultimul locuitor a decedat cu câţiva ani în urmă. La moment acolo creşte ca o pădurice", spune inginerul funciar Adrian Dubnic.
Datele preliminare în urma recensământului populaţiei efectuat în 2014 arată că aproape 66 la sută din populaţia ţării locuieşte în sate, în timp ce puţin peste 34 la sută dintre moldoveni sunt orăşeni.