Oferte generoase pentru moldovenii care vor să petreacă Crăciunul pe stil vechi la munte
Cei care nu au ajuns la munte de Revelion, o pot face de Crăciunul pe stil vechi, mai ales că în această perioadă şi preţurile sunt mai atractive.
Potrivit agenţiilor de turism, şi de această dată, munţii din România sunt cei mai preferaţi de turiştii moldoveni.
Persoanele care vor să sărbătorească Naşterea Domnului în Carpaţii din România nu vor da greş deloc. Şi asta deoarece ofertele agenţiilor de turism sunt mai generoase decât de Revelion.
Astfel, şase zile petrecute într-un hotel de patru stele din Poiana Braşov, cu mic dejun şi transport inclus, costă, în medie, 180 de euro de persoană, cu 25 la sută mai puţin decât în noaptea dintre ani.
O altă opţiune sunt munţii din Bulgaria, unde hotelierii au pregătit pachete turstice care includ micul dejun şi cina, biletul tur-retur cu autocarul. Preţul mediu pentru aceste servicii este de 200 de euro.
După abolirea regimului de vize cu Uniunea Europeană, a crescut şi numărul celor care aleg să meargă de Crăciun în munţii din Austria. Aici ofertele pornesc de la 270 de euro pentru o persoană şi pot ajunge la câteva mii.
Şi munţii Bukovel din Ucraina au devenit o destinaţie mai accesibilă pentru moldoveni. Astfel, o cameră pentru o noapte într-un hotel de trei stele costă între 700 şi 800 de hrivne, echivalentul a aproximativ 45 de euro.
Anul trecut, în perioada sărbătorilor de iarnă, în munţii din România s-au odihnit în jur de 13 mii de turişti moldoveni.
În 2015, numărul lor a crescut cu aproximativ 15 la sută.
- Cele mai mari reduceri din an. Unii proprietari de magazine i-au provocat pe clienţi să vină la cumpărături doar în lenjerie
- Fenomenul Black Night: Mii de oameni s-au călcat în picioare pentru a-și procura produsul dorit
- Surpriză pentru clienţii unui magazin! Moş Crăciun plăteşte toate cumpărăturile oamenilor