Această notă prezintă un rezumat al constatărilor şi recomandărilor preliminare ale misiunii. Obiectivul său principal este de a obţine opinii asupra aspectelor de politici care vor fi reflectate în raportul personalului ce urmează a fi discutat de Consiliul Executiv al FMI. Misiunea este recunoscătoare pentru colaborare autorităţilor și reprezentanţilor sectorului privat, sindicatelor şi societății civile.

1. În perioada 2006-2008, Republica Moldova a cunoscut o creştere economică puternică, însoţită de sporirea vulnerabilităților macroeconomice, şi un progres nu prea sigur în tranziţia spre o economie de piaţă. Cererea internă susţinută, finanţată de remitenţele în plină expansiune, creditele şi investițiile directe străine, a dus la o creştere economică medie de peste 5 la sută, însă, de asemenea, a contribuit la majorarea deficitului contului curent şi a generat presiuni inflaționiste. Cursul de schimb real efectiv (REER) s-a apreciat substanţial, ceea ce, de rând cu şocurile exogene, a descurajat creşterea exporturilor. Chiar dacă au fost înregistrate unele progrese în promovarea reformelor structurale, economia a rămas excesiv reglementată şi constrânsă de distorsiunile relative ale prețurilor. Limitarea considerabilă a accesului şi concurenţa joasă în domeniile de telecomunicaţii, comerţ şi de prelucrare a produselor alimentare au menținut preţurile de pe piaţa internă la multe din produsele de consum la un nivel semnificativ mai înalt faţă de preţurile internaţionale. În schimb, tarifele la serviciile comunale au rămas, în general, cu mult sub nivelurile de recuperare a costurilor, determinând acumularea unor datorii substanţiale şi investiţii insuficiente.

2. Criza globală a provocat o recesiune profundă în 2009. Reflectând declinul puternic al exporturilor, remitenţelor și investiţiilor străine directe, cererea internă şi importurile s-au prăbuşit, iar PIB-ul real a scăzut cu 6,5 la sută. Deşi leul s-a depreciat semnificativ, presiunile deflaţioniste au persistat. Deficitul contului curent aproape s-a înjumătăţit, ajungând la 9,5 procente din PIB; cu toate acestea, ţara s-a confruntat cu dificultăți în eforturile de a-și acoperi necesitățile de finanţare externă. Ele au fost totuși acoperite din contul rezervelor Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) precum şi finanţării din partea instituţiilor financiare internaţionale. Volumul creditelor în economie a scăzut, iar ponderea creditelor neperformante în sectorul bancar s-a triplat de la sfârşitul anului 2008 până în prezent; o bancă de mărime mijlocie a falimentat.

3.  Relansarea economiei a început pe la sfârşitul anului 2009, reflectând o îmbunătăţire a condiţiilor pe piețele externe şi măsurile recente de liberalizare a comerţului. PIB-ul real și-a revenit semnificativ în trimestrul al IV-ea al anului 2009, fiind determinat de creșterea în industrie, transporturi şi comerţ. Datorită eliminării mai multor restricții din comerţ, exporturile şi importurile au crescut în termeni anuali, pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. Datele recente sugerează că ritmul de relansare a economiei s-a accelerat la începutul anului 2010. Cu toate acestea, majorarea tarifelor la resursele energetice, deprecierea leului, precum şi majorarea accizelor au împins inflaţia până la 8 procente în luna aprilie 2010, inflaţia de bază constituind 5,5 la sută.  

Ritmul de relansare a economiei se accelerează, dar riscurile se menţin

4. Perspectivele pe termen scurt sunt prudent optimiste. Noi prognozăm o creştere a PIB-ului de 2,5 la sută în 2010 şi 3,6 la sută în 2011, alimentată de consolidarea cererii de pe piețele principalilor parteneri comerciali. Prețurile internaționale la resursele energetice, mai mari decât s-a anticipat, vor determina o creștere a inflației în următoarele câteva luni, dar ne aşteptăm ca acest efect să fie de scurtă durată, iar inflaţia să se reducă până la nivelul de 6 la sută până la mijlocul anului 2011. Creşterea preţurilor la resursele energetice, precum și restabilirea treptată a cererii pe piaţa internă vor extinde deficitul contului curent până la 10,5-11,25 procente din PIB în 2010-2011, deoarece volumul tot mai mare al importurilor va depăși creșterea exporturilor şi remitenţelor.

5. Noua conjunctură externă este o piedică în calea creşterii potențiale a volumului producţiei. FMI și-a redus estimările referitoare la potenţialul de creştere economică până la 4 procente (de la 5-6 la sută), întrucât se aşteaptă ca investiţiile private şi cele străine directe să crească doar treptat, ţinând cont de prognozele actuale la nivel mondial. Creșterea considerabilă a productivității, susținută de reformele structurale preconizate şi investiții publice în proiecte mari de infrastructură, va sprijini creşterea economică pe termen mediu.

6. Deocamdată prevalează riscurile ce ar putea afecta negativ dezvoltarea economică. Recuperarea slabă din statele-membre ale UE ar putea constrânge remitenţele şi exporturile, în timp ce majorarea bruscă a preţurilor internaționale la resursele energetice ar putea alimenta inflaţia. Deteriorarea calităţii portofoliilor de credite ar putea restricționa creditarea bancară, împiedicând astfel procesul de relansare economică. Dacă reformele se vor împotmoli, retragerea sprijinului din partea donatorilor ar putea crea din nou mari deficite de finanțare ale balanței de plăți. Pe partea pozitivă, activitățile recente de liberalizare şi de-reglementare a economiei pot oferi un impuls mai mare şi mai rapid decât se anticipase pentru creșterea economică.

Politici pentru restabilirea şi menţinerea stabilității şi susținerea procesului de relansare economică

7. Restabilirea durabilității bugetar-fiscale este o pre-condiție pentru creşterea economică durabilă. În anul bugetar-fiscal 2009 s-a atestat o deteriorare structurală mare a echilibrului bugetar-fiscal, datorată în principal creşterii semnificative a salariilor în sectorul public şi a pensiilor, lucru pe care bugetul nu-și-l putea permite. Sursele interne de finanţare a bugetului au fost aproape epuizate, ceea ce a determinat necesitatea de a solicita asistenţă de la comunitatea internaţională. Autorităţile au pornit apoi pe calea restabilirii treptate a durabilităţii finanțelor publice, potrivind acest proces cu ritmul de relansare a economiei. În mod adecvat, s-au ținut în frâu fondul de salarizare şi cheltuielile publice pentru bunuri şi servicii, majorând, în același timp, volumul asistenţei sociale necesare pentru protejarea grupurilor vulnerabile și sporind investițiile publice menite să înlăture blocajele de infrastructură; aceste tipuri de cheltuieli au o contribuţie semnificativă la creşterea economică.  

8.  În ceea ce privește tendinţele curente, consolidarea treptată preconizată pentru 2010 va asigura un echilibru corect între obiectivele politicii bugetar-fiscale. Deficitul bugetar va fi redus cu 1 la sută din PIB, comparativ cu cifra revăzută pentru 2009. Majoritatea veniturilor ce urmează a fi încasate peste plan vor fi economisite în modul corespunzător, cu scopul de a menține consolidarea structurală planificată şi pentru a limita extinderea deficitului contului curent extern. Sunt prevăzute resurse suplimentare pentru investiţii şi consolidarea programului de ajutor social, cu scopul de a atenua impactul tarifelor mai mari la resursele energetice asupra nivelului sărăciei.

9. Pe termen mediu, sunt necesare acţiuni bugetar-fiscale suplimentare. Noi sugerăm ca deficitul structural al bugetului să fie treptat eliminat, având în vedere nivelul scăzut al economiilor în sectorul privat şi accesul limitat al bugetului la finanţare din exterior. În contextul actual aceasta ar implica majorarea soldului total al bugetului consolidat cu cca 5 puncte procentuale din PIB pe parcursul următorilor patru ani. O asemenea sporire a economiilor guvernului va contribui, de asemenea, la asigurarea partenerilor internaţionali de dezvoltare că sectorul public operează în limitele mijloacelor financiare disponibile şi nu contribuie la aprofundarea dezechilibrelor externe. Ţinând cont de sectorul public neproporţional de mare în raport cu nivelul actual de dezvoltare a economiei, noi am sugera realizarea consolidării bugetar-fiscale, în principal, prin limitarea şi stabilirea priorităților pentru cheltuielile curente. În particular, ar trebui examinate mai stringent categoriile mari de cheltuieli, pentru a găsi oportunităţi de economisire, iar eforturile de reformă ar trebui concentrate mai degrabă asupra calităţii, decât asupra magnitudinii.

10. Politica monetară are ca scop limitarea inflaţiei, fără a împiedica fluxul creditelor. Majorările recente ale ratei dobânzii BNM (cu 200 puncte de bază) au contribuit la stabilizarea aşteptărilor inflaţioniste, atenuând, astfel, efectele secundare ale şocurilor cauzate de preţuri şi calmând piaţa valutară. Însă, deoarece volumul creditării redus şi cererea internă scăzută nu exercită în prezent presiuni inflaţioniste, ar fi oportună o pauză în austerizarea politicii monetare, pentru a reevalua situaţia privind inflaţia. Ulterior, ar putea fi necesare acţiuni monetare suplimentare, în caz dacă cererea internă se va fortifica simţitor şi/sau dacă vor persista presiuni de depreciere.

11. Cadrul de politici monetare al BNM ar putea beneficia de o flexibilitate mai mare. Deşi ţintirea inflaţiei trebuie să rămână un obiectiv primordial, orizontul de politici, prin care BNM intenţionează să aducă inflaţia în banda ţintă ar putea fi extins, iar banda ar putea fi lărgită. O asemenea flexibilitate ar putea ţine cont de efectele transmisiei întârziate a acţiunilor politicii monetare, precum şi de incertitudinea mare, legată de istoria fenomenului de inflaţie în Moldova şi expunerea la şocurile externe. Mai mult decât atât, ea ar permite o reacţie mai treptată a politicilor la dinamica inflaţiei, extinzând, astfel, în timp repartizarea costurilor asociate cu readucerea inflaţiei la ţintă. Reuşita acestei politici depinde în mod crucial de menţinerea credibilităţii politicii monetare, care necesită doar o extindere moderată a orizontului de politici (de la un an la doi ani, în corespundere cu practicile aplicate de majoritatea băncilor centrale care ţintesc inflaţia) şi o lărgire echilibrată a benzii. Comunicarea clară a raţiunii şi modalităţilor acestor schimbări este foarte importantă, pentru a nu fi afectat cadrul de politici promovate.

12.  Regimul cursului de schimb flotant, menţinut de Republica Moldova, permite economiei să absoarbă şocurile externe şi să-şi menţină competitivitatea. Metodologia FMI de evaluare a nivelului ratei de schimb în baza datelor curente şi prognozate sugerează că rata de schimb reală este, în linii mari, adecvată. Noi suntem de acord cu opinia BNM că eforturile de gestionare activă a ratei de schimb ar putea fi contraproductive, cauzând confuzie în rândurile populaţiei privind obiectivele reale ale politicii monetare şi cauzând prejudicii exporturilor ţării.

13. Rezervele suficiente joacă rolul unui  amortizor important al riscurilor. Acumularea rezervelor la finele anului 2009 a compensat parţial pierderile din prima perioadă a aceluiaşi an, însă nivelul rezervelor a rămas, oricum, cam mic, dacă îl raportăm la datoria externă şi deficitul contului curent. Prin urmare, vedem posibilităţi pentru acumularea treptată a rezervelor, pe măsura restabilirii fluxului de intrări de valută, fără a avea ca scop influenţarea ratei de schimb.

Stabilitatea sistemului financiar: susţinerea relansării creditării, menţinând vigilenţa

14. Indicatorii financiari denotă existenţa unui sistem bancar stabil. Integrarea financiară limitată a ţinut Moldova la o parte de turbulenţele financiare internaţionale. Băncile şi-au menţinut lichiditatea şi capitalul la niveluri bune, a fost minimizată  expunerea la active străine sau instituţii cu probleme. Mai mult, interdependenţa joasă limitează riscurile sistemice în cazul falimentului unor bănci individuale.

15.  Totuşi, nivelul înalt de credite neperformante şi împrumuturile în valută străină constituie un motiv de îngrijorare. Instituţiile financiare resimt efectele declinului activităţii economice din anul trecut asupra calităţii şi profitabilităţii împrumuturilor. Creditele neperformante au depăşit cota de 17 procente, deşi există semnale încurajatoare că punctul culminant a fost deja depăşit. Mai mult, creditele în valută străină constituie peste 40 procente din împrumuturile totale, ceea ce expune la anumite riscuri beneficiarii de credite şi băncile.

16.  BNM trebuie să continue supravegherea activă şi vigilentă, păstrând o abordare pro-activă în relaţiile cu băncile. Obiectivul este de a asigura suficienţa rezervelor de capital şi lichidităţi la bănci pentru a depăşi riscurile asociate cu calitatea creditelor. Mai mult ca atât, consolidarea cadrului de reglementare a datoriilor băncilor ar putea facilita şi urgenta soluţionarea creditelor neperformante, contribuind, astfel, la asanarea bilanţurilor băncilor, în vederea susţinerii relansării procesului de creditare. Ar fi utilă şi planificarea pentru situaţii neprevăzute, inclusiv delimitarea clară a responsabilităţilor şi a cadrului de luare a deciziilor în caz de situații de criză.

Reformele structurale pentru iniţierea creşterii bazate pe export

17.  Agenda de tranziţie rămâne nefinalizată. Conform rezultatelor diverselor evaluări internaţionale ale mediului de afaceri, Moldova mai rămâne încă în urma altor ţări cu nivel similar de dezvoltare în domenii importante, cum ar fi protecţia investitorilor, accesul la finanţe şi rigiditatea pieţei muncii,.

18.  Trebuie examinată posibilitatea reorientării spre creşterea bazată pe export. În ultimii ani, economia se baza preponderent pe consumul alimentat de remitenţe, care, în anul 2008, depăşea 110 procente din PIB. Pentru moment, acest model de creştere va rămâne important, dar cota forţei de muncă moldoveneşti care lucrează peste hotare a atins deja 40 la sută, ceea ce e aproape de limită, în timp ce legăturile migranţilor cu ţara natală devin tot mai slabe cu timpul. Sporirea cotei Moldovei pe pieţele mari ale partenerilor comerciali principali din est şi din vest ar putea contribui la un salt puternic şi durabil de creştere, după cum demonstrează experienţa altor economii din regiune.

19. Reformele structurale, cu mult întârziate, sunt, prin urmare, esenţiale pentru consolidarea creşterii bazate pe export şi crearea locurilor de muncă, precum şi pentru asigurarea competitivităţii. Autorităţile deja au eliminat un şir de restricţii la export şi import şi au simplificat procedurile de licenţiere şi control vamal, însă mai sunt multe de făcut în acest domeniu. Protecţia mai bună a drepturilor creditorilor ar facilita accesul la credite. Trebuie, de asemenea, de menţinut competitivitatea preţurilor prin evitarea politicilor care determină o rată de schimb valutar supraevaluată şi prin menţinerea creşterii reale a salariilor în proporţie cu creșterea productivității. Mai mult decât atât, expunerea monopolurilor interne la un nivel mai mare de concurenţă prin eliminarea barierelor de intrare ar duce la reducerea preţurilor şi îmbunătăţirea serviciilor. Revizuirea legislaţiei cu privire la salarizare, în scopul sporirii flexibilităţii procedurii de angajare şi disponibilizare şi reducerii rigidităţii condiţiilor de salarizare, va contribui la crearea locurilor de muncă. Un asemenea program de reformă ar crea un ciclu, în care creşterea productivităţii va ajuta ţara să atragă investiţii străine şi know-how, iar acestea, la rândul lor, vor spori şi mai mult productivitatea, suplimentar la crearea locurilor de muncă.

În ansamblu, perspectivele de creştere ale Moldovei depind de capacitatea sa de a menţine stabilitatea macroeconomică şi de a-şi spori prezenţa pe pieţele externe. Astfel, sporirea economiilor publice pentru restabilirea durabilităţii bugetar-fiscale şi intensificarea reformelor structurale în scopul atragerii investiţiilor străine şi impulsionării productivităţii totale sunt esenţiale pentru asigurarea caracterului durabil al creşterii veniturilor şi reducerii sărăciei.