Intel lansează Broadwell, noua generație de procesoare care se axează pe autonomie
Intel Broadwell a fost prezentat la CES 2015, după o lungă așteptare și după ce noile cipuri au ajuns deja la producători. Sunt fabricate în tehnologia de 14 nanometri și autonomia ar trebui să fie principalul avantaj care să te intereseze, notează playtech.ro.
Intel Broadwell marchează lansarea celei de-a 5-a generații de procesoare Core și avansează la acele capitole unde ai fi dorit progres. Dacă Haswell ți s-a părut că aduce o îmbunătățire semnificativă asupra consumului de energie, trebuie să știi că Broadwell sporește autonomia cu 20-30% în raport cu a patra generație de cipuri Intel.
Poate ai mai auzit de Intel Broadwell încă de anul trecut, pe când au apărut primele dispozitive cu Intel Core M, acel cip despre care compania a spus că este dedicat mai ales acelor dispozitiv de tip 2 în 1: nici laptopuri, nici tablete, ci o combinație care s-ar putea transforma într-un dispozitiv util în ambele lumi. De astăzi, însă, cipurile Intel Broadwell ajung și la seriile i3, i5 și i7, dar nu sunt uitate liniile Celeron și Pentium.
Ca o premieră, Intel marchează prin Broadwell o reîmprospătare a tuturor categoriilor sale. Ca cifre, sunt cu 35% mai mulți tranzistori, în total 1,3 miliarde, iar puterea de procesare grafică a fost îmbunătățită cu 22% și performanța în encodare video a crescut până la 50%. În plus, cipul grafic din Intel Broadwell poate suporta streaming wireless 4K prin Intel WiDi.
Time informa în 2014 că Intel nu se va opri aici. Andy Bryant, președinte Intel, a declarat pentru publicația citată că în următorii 10 ani vor ajunge la șapte și chiar cinci nanometri. Pe lista de "alte avantaje" mai pot fi trecute alte dispozitive de input, cum ar fi căștile de realitate virtuală, navigare vocală și traducere în timp real. Jocurile și aplicațiile vor avea la dispoziție o putere mai mare de procesare și, desigur, grafica va fi prima în care vei observa schimbarea.