Noul Dell XPS 13 este cel mai mic ultrabook de 13 inci (FOTO)
Cu o ramă incredibil de subţire şi un design de invidiat, noul Dell XPS 13 reuşeşte să depăşească câteva recorduri importante peste noapte. Din cauza celor de la Lenovo, s-ar putea să nu fie cel mai uşor laptop de 13 inci, dar noul Dell XPS 13 este cu siguranţă cel mai mic şi mai subţire ultrabook cu o astfel de diagonală, notează playtech.ro.
În primul rând, comparativ cu modelul XPS 13 de anul trecut, generaţia 2015 joacă în complet altă ligă. Are doar 1,52 centimetri în cel mai gros punct al său, iar greutate sa totală este egală cu 1,17 kilograme. P
artea cea mai spectaculoasă a noului design este dată însă de ecranul cu o ramă aproape inexistentă. Din acest motiv, de la distanţă ai fi tentat să-l compari ca dimensiune cu un sistem din aceeaşi clasă, gen MacBook Air, de 11 inci. Cei de la Dell folosesc numele de Borderless Infinity Display pentru noul panou.
Cu toate aceste beneficii, nu face însă compromis la capitolul performanţă. Este construit în jurul celor mai noi procesoare Intel Broadwell şi, în funcţie de buget, vine cu 4GB sau 8GB RAM şi un SSD de 128, 256 sau 512 GB.
Implicit, rezoluţia nativă a micuţului Dell XPS 13 este Full HD 1080p, dar puteţi foarte uşor să faceţi trecerea la un touchscreen cu 3200 x 1800 pixeli, dacă vă permite buzunarul. În ambele cazuri, panourile folosite vor fi de tip IPS şi vor avea o putere luminoasă de invidiat egală cu 400 niţi. Conectivitatea include WiFi AC, Bluetooth 4.0, două porturi USB 3.0, un mini DisplayPort şi un cititor de SD-uri.
Preţul de start pentru un astfel de ultraportabil, începând cu luna viitoare când va fi disponbil, este de 800 de dolari pentru configuraţia de bază.